Faţă de o dictatură, democraţia are un dezavantaj major:

în democraţie se poate întîmpla ca la putere să fie un partid

care să te scoată din sărite doar pe tine. (anonim din Cişmigiu, secolul 21)

"Mă duc să mă întîlnesc cu nişte experţi americani", îmi spunea acum cîteva zile un prieten, "şi nu ştiu ce să le spun: o minciună patriotică sau adevărul?" Experţii, mi-a explicat omul, veneau din partea unei agenţii americane care se ocupă cu ajutorarea ţărilor în curs de dezvoltare. Ei vroiau să ştie dacă merită să-şi piardă banii cu noi şi unde i-ar putea folosi mai bine pentru impulsionarea modestelor noastre instituţii democratice - de la Justiţie şi pînă la Parlament. A fost nevoie de ceva chibzuinţă pentru rezolvarea unei asemenea dileme. Amicul (vechi combatant în societatea civilă sau lătrău , ca să folosim termenul din România Mare) nu mai folosise încă minciuna patriotică, însă se gîndea în mod serios la ea. "Dom'le, ne-am înjurat între noi 10 ani, şi singurul lucru pe care l-am cîştigat a fost acela că străinii ne cred o naţiune de turnători". Dar şi cealaltă atitudine avea argumentele ei: "chiar dacă îi minţim cu toţii, nu e nevoie decît să se uite puţin în jur şi să vorbească cu străinii care muncesc în România - şi care n-au nici o problemă patriotică în a vorbi deschis." Ce-a făcut omul? Nu vom şti niciodată, cel puţin pînă nu se publică stenograma întîlnirii, urmărită cu siguranţă de tinerii aceia simpatici, care au şi ei propria definiţie a patriotismului. Ba chiar şi o unitate de măsură pentru ea: metrul liniar de bandă audio. Oricum ar fi, am ajuns la răscrucea în care trebuie să ne hotărîm împreună şi să acţionăm unit: ori îi păcălim cu toţii ori le spunem adevărul. Dacă e adevărat că acum se decide intrarea în NATO şi, dacă e la fel de adevărat că nu-i mai deranjează prea tare

performanţele noastre economice, e clar că tre