Stimată doamnă Doctor, Dacă epistola dumneavoastră atît de indignată nu ar fi conţinut referirile la stalinism, aş fi crezut că am în faţă doar o replică apăsată a unui marxist dată unui anti-marxist. Aş fi fost ironic (sînt multe lucruri de tot hazul în epistola dumneavoastră), m-aş fi legat de nimicuri (de pildă, de felul în care manipulaţi virgulele) şi aş fi încheiat civilizat, cu o remarcă generală despre dreptul fiecăruia la exprimarea opiniilor sale (credeţi în aşa ceva? - oh, sînt sigur că credeţi). Dar, - văzînd că, pentru dumneavoastră, stalinismul "a înfăptuit în ţările periferice ceea ce trebuie să facă în principiu capitalismul..." şi că evocaţi, în context, industrializarea comunistă (care este, în opinia dumneavoastră, "modernizare...şi încă rapidă") şi "schimbarea condiţiei sociale a majorităţii populaţiei muncitoare"; - văzînd cît de convinsă afirmaţi că stalinismul a fost, de fapt, capitalism (sigur, şi apa e gaz după cum şi gazul e apă şi, mai mult, cu ceva îndemînare metafizică putem argumenta că orice este propriul opus "sui-generis", inclusiv că, de pildă, capitalismul e comunism sui-generis - la asta v-aţi gîndit vreodată?); - văzînd că, încă, aşteptaţi victoria revoluţiei proletare (fireşte, "cînd vor exista condiţiile obiective şi desigur şi cele subiective", cum singură scrieţi), mă retrag temător. Îmi cer scuze, dar, în general, asta fac eu faţă cu absurdul: mă retrag încetişor de teamă să nu mă absoarbă şi pe mine pentru că, se ştie, aidoma neantului, absurdul are o forţă de atracţiune teribilă. Ca şi marxismul. Şi, tot temător, ridic priviri întrebătoare către onorata conducere a Dilemei, pentru a afla răspunsul la întrebările percutante pe care i le puneţi, dar şi pentru a afla cum se pot "jalona" intelectualii noştri. În ceea ce mă priveşte, doamnă Doctor, rămîn la părerea mea, că stalinismul nu a fost nici "o direcţie", nici "u