Se zvoneşte că următoarea întîlnire OMC va avea loc pe Internet, pentru a se evita eşecurile răsunătoare de la Seattle, Praga şi Quebec. Delegaţii la tele-conferinţă vor sta departe de mulţimile sîcîitoare. Era inevitabil. Conducerea lumii "cu frecvenţă redusă", ca multe alte programe cu frecvenţă redusă sau chiar deloc, este la mare vogă. La universitatea mea avem chiar şi un program de creativitate, unde profesorul nici nu trebuie să dea ochii cu studenţii. Toată treaba se face prin e-mail: compunerile sînt trimise electronic, la fel şi comentariile. Nu tu postúri corporale supărătoare, feţe schimonosite, hohote impudice, erupţii cutanate jenante, ochi umflaţi de somn, ochi daţi peste cap, priviri piezişe, scobituri în nas, măsele supte, nasuri trase sau subsuori nespălate. Scrierile trimise electronic, proaspăt ieşite din softul de corectură automată, strălucesc ca nişte bare de protecţie noi-nouţe. Tot aşa, comentariile sînt lipsite de orice emfază nelalocul ei, de orice urmă de ironie, de stresuri semnificative şi de subînţelesuri absconse. Nu există ezitări, hmmm-uri, aaa-uri, glasuri drese spre luare aminte, flegme. Sala de clasă la fără frecvenţă este curată bec, lucitoare ca un ecran şi tăcută ca un mouse. Studenţii nu stau după ore să pălăvrăgească şi să se unduiască în loc ca mîţele. Nu urmăresc profesorii pe hol pentru a se plînge de notele mici. Nici măcar nu au chipuri. Nu au decît scrisul de pe monitor, singurul indiciu al existenţei lor. Programele cu frecvenţă redusă sau deloc sînt visul împlinit al Noului Criticism. Noii Criticii se raportau numai la text care, spuneau ei, conţine întreaga cheie a înţelesului. Noii Critici găseau că lucruri precum istoria personală a autorului, corpul său fizic sau vremurile în care a trăit prezentau mică importanţă - sau chiar nici o importanţă. Textul şi numai el, ca o omletă de litere prăjite, destul tem