Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monarhia

Publicat in Dilema Veche, sâmbătă 2 iunie 2001 ·

Nici termenul "monarhie" nu l-a inventat tranziţia, ea l-a repus însă în circulaţie. Evitînd termenul, dictatura stalinistă arunca priviri tot mai stăruitoare spre instituţia pe care el o desemna. Cochetăria cu un socialism monarhic era una dintre formele sub care Ceauşescu se sustrăgea dogmelor marxist-leniniste impuse de ruşi. Rebeliunea lui în această privinţă se manifesta pe trei planuri: istoric - el nereprezentîndu-se ca legatar al lui Cristescu-plăpumarul, ci al lui Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare; simbolic, prin echiparea cu un sceptru întîmpinat cu o ambiguă satisfacţie de Salvador Dali; şi dinastic, pregătindu-şi mezinul pentru un proiect succesoral eşuat la Bucureşti, dar nu la Phenian ori la Damasc ori la Washington DC. Surprizelor dezolante ale precipitării în tranziţie unii membri ai elitelor autohtone le-au răspuns prin trei sloganuri: Jos Iliescu! Singura soluţie încă o revoluţie! şi Monarhia salvează România! Reiterate obsesiv la timpul lor, ele sînt cu desăvîrşire uitate în pragul noului mileniu. La mileniu nou, sloganuri noi! Iliescu a fost dat jos, dar se află din nou sus; singura soluţie nu este o nouă revoluţie, ci o nesfîrşită discuţie cu obtuza birocraţie a Uniunii Europene; iar România, nefiind salvată de monarhie, continuă să se uite după un salvator. Întîiul deceniu al tranziţiei a dus profunde schimbări în politicile faţă de monarhie, dar nu în sentimentul popular care îl întîmpină pe vîrstnicul suveran izgonit cu acelaşi refuz plin de cordialitate. Cele mai semnificative schimbări intervenite în aceşti ani i-au afectat mai ales pe monarhişti şi pe antimonarhişti. Şi unii şi ceilalţi au trecut printr-un proces de

deradicalizare care însă, în loc să domolească antagonismul, a sfîrşit prin a-l răsturna. Luptătorii politici pentru cauza monarhică se concentraseră, fireşte, sub flamurile partidelor istorice. Liderul unuia dintre

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 9 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 8 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°