Hazardul provocat de telecomandă a alăturat imaginile preşedintelui Eisenhower, primindu-l în Statele Unite pe Nikita Hruşciov în 1959, cu cele ale întîlnirii, din 2001, dintre Bush jr. şi Putin. De data aceasta, mulţimile n-au fost de faţă, dar pozele întîlnirii cordiale sînt menite să stingă temerile iscate de poziţiile exprimate anterior de cei doi preşedinţi. În 1959, la Berlin, tanchiştii celor două mari puteri se priveau în ochi de la o distanţă de cîteva sute de metri şi toate tratativele aveau drept scop consolidarea situaţiei de fapt: libertatea Europei Occidentale (inclusiv partea ei din Berlin) va fi şi în continuare ferm apărată de NATO, iar protestele faţă de modul în care Uniunea Sovietică menţine stabilitatea pe teritoriul european (inclusiv partea ei din Berlin), ocupat după al doilea război mondial, vor rămîne, ca pînă atunci, pur formale. Acum, situaţia de fapt e mult mai greu de definit şi fiecare dintre cei doi preşedinţi încearcă să-i dovedească partenerului că este în situaţia de a face faţă oricărei ameninţări, că este, împreună cu aliaţii, tradiţionali sau de circumstanţă, pregătit să răspundă adecvat oricărei provocări. În contextul discuţiilor şi al cuvintelor nerostite dintre cei doi, Europa este unul dintre personajele importante ale piesei, dar nu cel mai important. Preşedintele ales în noiembrie are o proastă reputaţie pe Vechiul Continent: dincolo de gafe, brutalitatea declaraţiilor în legătură cu noile interese strategice şi cu priorităţile din Asia-Pacific ale politicii sale externe au nemulţumit autorităţile din principalele ţări europene. În plin efort de construcţie a unei noi Uniuni Europene, Statele Unite observă cît de ineficient şi lipsit de consistenţă este partenerul care le face mereu morală. Politica externă a Europei pare a se decupla de cea formulată la Departamentul de Stat. În pregătirea călătoriei preşedintelu