Sîmbătă dimineaţa, merg agale spre serviciu... Aproape aceeaşi stradă din centru. Oraş leneş, miroase a verdele frunzelor şi a trotuare goale. Drumul trece pe lîngă Facultatea de Muzică... clădire veche, a fostei primării, cu geamuri ce dau şi în stradă. La parter sînt săli unde se "exersează" muzică. Îmi place să trec pe lîngă geamurile deschise, să aud noi şi noi interpretări ale celor mai celebre sonate pentru pian. În acea dimineaţă am avut surpriza să găsesc în mijlocul trotuarului un alt meloman matinal. Cînd m-am apropiat suficient şi am trecut de faza shocked & stupefied am încetinit pentru a-l privi mai atent. Era un tînăr ce părea din categoria durilor, ce-şi fac veacul la colţurile străzii. Care îţi aruncă periodic fraze ce conţin numele unor monede naţionale puternice şi la modă. Mă rog, dotat cu toate accesoriile posibile: trening deux-pieces, lanţuri de aur masiv, ghiuluri, celular(e), gel, sun-glasses aşezaţi derutant pe ceafă. Era oprit, deci, în faţa geamului larg deschis şi încremenit într-o mimică beatică. Părea sincer încîntat. Am încetinit şi mai mult şi am prins o sonată de Mozart ce curgea cristalin şi limpede

(ca orice sonată de Mozart!) printre noi. Cîntată binişor, gîndeam. Nu mi-a dat nici o atenţie, aşa că am avut timp să-l admir. Se citea pe faţa lui bucurie, încîntare şi uimire. Părea că descoperise din întîmplare o altă lume în care s-a strecurat fără ezitare. M-a dus cu gîndul la bucuria copiilor ce visează la jucăria preferată. Era într-o reverie dulce, era învăluit, părea în transă... O clipă l-am suspectat că este încă sub influenţa lichidelor consumate cu puţine ore înainte... dar nu! Era perfect normal şi sănătos. Mă uitam din ce în ce mai curios, nu părea să aibă vreo legătură cu lumea din care curgea Mozart, era clar că întîmplarea făcuse să se afle acolo şi să placă muzicii şi ea lui. A venit rîndul meu să mă