Mama. In fiecare primavara din ultimii zece ani, mama pleaca la tara. Cum vine ziua de 1 mai, nu mai are astampar. Etajul doi al blocului in care este condamnata sa vietuiasca peste iarna i se pare un cumplit loc de pedeapsa, care-i rascoleste reumatismele si amintirile cele mai triste. Respira greu...
Mama
In fiecare primavara din ultimii zece ani, mama pleaca la tara. Cum vine ziua de 1 mai, nu mai are astampar. Etajul doi al blocului in care este condamnata sa vietuiasca peste iarna i se pare un cumplit loc de pedeapsa, care-i rascoleste reumatismele si amintirile cele mai triste. Respira greu, nu mai vede sa citeasca, isi pierde cand si cand auzul. Lipsa contactului cu pamantul, lipsa curtii cu pasari si a gradinii cu ceapa si leustean, betonul sinistru al scarilor ii provoaca ameteli si crize de inceput de diabet. Pe scurt, blocul o instraineaza si o imbatraneste. Daca n-ar fi casa de la tara, cu bradul de la fantana, cu via de peste drum si razoarele din spatele soprului, mama mea ar muri cu zile. Dar, de cum coboara pe peronul garii comunale, calcand apasat pe zgura dintre sine, o cuprinde un avant si o pofta de viata pe care le credea pierdute in liftul murdar, scrijelit de vandalii urbani ai vremurilor noi. Pana acasa, saluta pe toata lumea, tocmeste oameni la munca pentru a doua zi, isi recupereaza cheia si pensia de la vecini, plateste un avans pentru 20 de pui de gaina, ce-i vor fi adusi pana seara. Nu poate suferi cotetele goale, nici cocina fara vietuitorul pe care-l va ingrasa de Craciun. Aranjeaza sa cumpere si un purcel, dar casa inca nu are tot ce-i trebuie. Are gaze in fiecare camera, are frigider, televizor, telefon, dar n-are caine si pisica. in doua-trei zile, "echipa" este completa: Ursu, un catel latos, isi bea laptele in cusca lui, amplasata sub patulul cu porumb, iar Florica, pisicuta primita de la vecina Speranta, isi
