Standul nostru, aflat in Foaierul Teatrului National, la Etajul 1, departe de lansarile de carte care se tineau lant la Etajul 3/4, a avut parte de tot felul de vizitatori, vreau sa spun cititori, cu diferite puncte de vedere:

lumea pe gratis, in ordinea frecventei, a fost simptomul inregistrat primul; foarte multi fluturasi si chiar reviste fiind distribuite gratuit la Tirg, roiuri intregi de doritori ramineau surprinse cind intelegeau faptul ca Observatorul cultural se vindea, desi nu este o carte. Am vazut astfel pe fetele oamenilor dezamagire, jena sau revolta, la acest mic nivel de frustrare;

apoi, „minerita citind cartea neagra“, dupa vorba lui Andrei Oisteanu, a putut bineinteles sa observe, printre rinduri, personalitatile care se indreptau spre Sala de Conferinte a Tirgului de Carte; oameni in general preocupati de ce aveau sa zica, entuziasti unii de lumina neagra a designului lui Romelo Pervolovici, altii in fine cufundati in lectura (sau lumina) cartilor pe care le tineau in miini. De cele mai multe ori insa oglinda standului Observatorului… surprindea.

Peste noapte cartile, ziarele, fluturasii se odihneau, paziti de gardieni. Cu arta coboritoare printre noi, oamenii-standard, plecam spre lumea de sus, a terasei. Nu stiu de ce, locul „intunecat“ al acestui stand ma face sa ma gindesc la epoci despre care doar am auzit, cind marile biblioteci erau deschise si noaptea. Un tirg de carte ar putea avea oare parte macar de 24 h de functionare neintrerupta? Cu intilniri si conferinte nocturne, sfidatoare cu adevarat linistii care despartea Etajul 1 de Etajele 3/4 sau care desparte un tirg de carte de altul?

Aceasta perspectiva ar putea fi una utopica ori cel putin indepartata, intrucit Capitala noastra nu are nici macar conceptul de Théatre de Minuit, iar Bookarestul nu este decit contingent, cel mult, institutiilor de „biblioteca“