Toma ROMAN
Un deceniu vazut de aproape
Prefata de Adrian Severin, Editura Universal Dalsi, Bucuresti, 2000, 364 p., f.p.
Horia ALEXANDRESCU
Cronici de tranzitie
Vol. I, (1993-1997), Cuvint inainte de Nicolae Manolescu, Editura Vivaldi, Bucuresti, 2001, 255 p., f.p.
In ultimii ani, culegerile de articole politice s-au indesit pe piata noastra editoriala. Pina nu demult, cartile de acest „gen“ au fost rare. Nu pentru ca nu se facea la noi jurnalism politic. S-ar zice ca… dimpotriva!: era prea multa febrilitate in batalia pentru democratie care se ducea in Romania la inceputul anilor ’90, dupa caderea regimului comunist, drept pentru care ziarelor si ziaristilor le-au lipsit calmul si constanta fara de care textele gazetaresti puse teanc si citite la sir n-au cum sa aiba coerenta. Din comentarii exaltate, izbucniri isteroide, pamflete si depresii nu se poate articula un ansamblu cu viziune unitara. Au trebuit sa treaca ani pina cind intr-o presa nu neaparat mult mai „potolita“ au inceput – totusi – sa se acumuleze profiluri mai consistente de autori de analize politice, „transferabile“ intre coperti de carte.
Iata doua dintre cele mai recente volume de gen: unul apartinind unui sociolog de formatie, Toma Roman, celalalt al unui ziarist pur-singe, Horia Alexandrescu. Luind in considerare si formula intelectuala a fiecaruia, si spatiile in care ei s-au manifestat, intiiul intr-un saptaminal, Formula AS, al doilea in Cronica romana, pe care a condus-o pina de curind, s-ar putea crede ca volumele rezultate sint foarte diferite ca perspectiva de analiza si ca ton. In realitate, diferenta se estompeaza datorita – pe de o parte – faptului ca revista in care Toma Roman si-a publicat comentariile are o larga adresabilitate, ceea ce l-a obligat sa „coboare“ de la limbajul sau profesional, conceptualizat, teoretizant,