Teatrul este…
…atunci cind, din tot edificiul de tabuuri, conventii si clisee ce alcatuiesc Weltanschauung-ul tau inainte de spectacol, nu mai ramine piatra pe piatra. Iata definitia pe care ti-o impune aiuritoarea experienta a lui Berliner Theatertreffen (= intilnire teatrala). Festivalul reuneste, an de an, cele mai semnificative (maximum) 10 productii teatrale (dintr-un total de aproximativ 2000, cite apar intr-o stagiune) din Germania, Austria si Elvetia germanofona. Iata, in continuare, o frustrant de scurta trecere in revista a selectiei de la editia a 39-a, recent incheiata.
Shakespeare, contemporanul lor
La Berliner Ensemble, Richard II montat de Claus Peymann incepe cu un prolog mut, la care Shakespeare nu s-a gindit: un cadavru biziit de muste.
Antipatic la inceput, sters, superficial si umoral, Richard (fascinant Michael Maertens!) ne cucereste apoi treptat si definitiv. In fojgaiala tot mai abjecta din jurul tronului, slabiciunile omenesti ale lui Richard se retrag, lasind loc unei maretii pina atunci nebanuite: el este regele uns si, conform mitului dinastiei sale, intangibil. Tocmai cind tii mai mult la el, vine caderea. De sub suprafata de gheata a spectacolului – lipsesc suspinele de efect, tacerile „metafizice“, vocile tremurate, ochii umezi, patosul de opereta – tragicul izbucneste coplesitor. Dupa final, simetric cu prologul, un epilog mut: cadavrul lui Richard, aproape minuscul pe linga scrisul mare, stingaci, mizgalit in graba cu citeva scene inainte de un ultim si induiosator adept, pe peretele din spate: R II for ever.
Tot la BE s-a jucat si A douasprezecea noapte, de la Zürcher Schauspielhaus. Cei care-l cunosc pe elvetianul Christoph Marthaler (dar cine nu-l cunoaste in tarile situate la vest de noi?) stiu ca piesa lui Shakespeare l-a cucerit in primul rind prin rolul pe care il joaca aici muzica. M
