Alexandru ECOVOIU
Cei trei copii – Mozart
Editura Cognitum, Bucuresti, 2001, 176 p., f.p.
Intrat in atentia criticilor si a publicului cu romanul Saludos (Premiul Uniunii Scriitorilor 1995) si confirmindu-si apoi talentul cu Statiunea (Premiul Academiei Romane 1997) – desi mai publicase doua carti in anii ’80 –, Alexandru Ecovoiu revine cu un volum de povestiri care se anunta incitant inca din titlu: Cei trei copii – Mozart.
Fara a se departa prea mult de un univers oarecum caracteristic prezent in scrierile anterioare, povestirile de fata propun, fiecare in alt fel – si trebuie subliniat acest lucru –, un spatiu propriu si o rezolvare a „conflictului“ de fiecare data alta. Capacitatea de a sugera perfect din doar citeva linii esentialul, de a construi cu minimum de text o poveste este remarcabila cu atit mai mult cu cit subiectul nu este niciodata unul singur, decit doar in aparenta. Intr-o lume cu personaje fara nume, indicate generic, plasata intr-o geografie vaga si in timpuri imprecise, se poate intimpla orice. Si chiar se intimpla.
Un cronicar istoric impune pacea unor cetati razboinice printr-un tertip… gramatical, un sot inselat in casnicie se razbuna crunt pe cea care nu l-a iubit trimitindu-i scrisori si dupa moarte, un barbat constata ca propria imagine din oglinda nu-i mai este fidela si vrea s-o ucida, un sofer goneste nebun pe o sosea in timp ce in spatele automobilului asfaltul dispare, un labirint de sticla care exercita o puternica atractie este locul de pierzanie al barbatilor cetatii, dar si al… povestitorului, un ceasornicar mestereste un ornic care-i avertizeaza pe sateni cu o ora inaintea unui dezastru sau, dimpotriva, inaintea unei mari bucurii, stirnind o confuzie de sfirsit de lume etc…
Povestirile lui Ecovoiu uimesc printr-un nemaiintilnit pina acum in literatura noastra amestec de simplitate
