Facsimilul Jurnalului portughez al lui Mircea Eliade - în integralitatea lui - se află de puţin timp pe masa mea de lucru. Fragmente din însemnările acestor patru ani şi jumătate (21 aprilie 1941-5 septembrie 1945) îmi erau cunoscute de peste două decenii. Unele din ele mi-au fost dăruite de Eliade însuşi, altele au apărut în diferite reviste din ţară sau străinătate. Eu însumi am transcris circa 80 de pagini dactilografiate, incluzându-le în volumul I al Jurnalului, tipărit în 1993 la Editura Humanitas.

Dar textul fotocopiat al întregului Jurnal portughez - fără nici o omisiune - l-am putut parcurge recent.1)

Scris relativ citeţ, cu cerneală neagră, manuscrisul conţine doar câteva pasaje ilizibile.

Unele foi poartă urmele apei, revărsate din belşug de pompierii care au stins focul declanşat în biroul savantului în noaptea de 18 decembrie 1985.

Căznindu-mă să descifrez câteva cuvinte, mi-am amintit de scrisoarea adresată mie de Mircea Eliade la 18 ianuarie 1986:

�Inutil să mai adaug alte amănunte: studenţii voluntari care au lucrat până dimineaţa, încercând să salveze (ce? cărţi pe jumătate arse, caiete, manuscrise, scrisori) şi apoi să usuce sutele de volume mutilate, miile de pagini desfigurate... Din fericire Jurnalul a fost salvat; se afla într-un sertar al biroului, unde flăcările au pătruns în momentul când au intervenit pompierii.�2)

Să ne bucurăm deci de această întâmplare ce a dăruit literaturii române (şi universale) o operă majoră a lui Mircea Eliade: Jurnalul portughez. Zeii nu ne-au fost favorabili şi în privinţa Jurnalului interbelic, încredinţat de autor în 1940 lui N.I. Herescu şi pierdut fără urmă... Sunt optimist şi sper că vreun şaman sau vreo zeitate benefică mă vor ajuta până la urmă să-l descopăr. Doar am reuşit să public în ultima vreme atâtea inedite de-ale lui Eliade...

Cele peste 450 de p