Începînd din 1937, G. Călinescu a publicat în Adevărul literar şi artistic, în foileton, Cursul de poezie, intrat mai apoi în compunerea volumaşului Principii de estetică din 1939, laolaltă cu Tehnica criticii şi a istoriei literare. În timpul războiului şi imediat după aceea, pe cînd era conferenţiar la Iaşi sau, din 1946, profesor la Litere la Bucureşti, G. Călinescu a risipit prin reviste (Vremea, Lumea, Naţiunea) capitole din următorul său studiu consacrat poeziei şi intitulat finalmente, cînd a apărut în seria nouă a Jurnalului literar din 1948, Universul poeziei. Interesante sînt două lucruri. Capitolele n-au fost tipărite în ordinea firească, începînd cu Simbolurile, unde e definit conceptul principal, şi urmînd cu Focul etc., care conţin ilustrarea lui. Să le fi scris Călinescu în ordinea publicării pare exclus. A doua observaţie: abia titularizat la Bucureşti, Călinescu vine cu un curs care are drept subiect universul poeziei. Din amintirile participanţilor (cursul sau seminarul cu pricina, dat fiind numărul mic de studenţi care-l frecventau şi caracterul interactiv al prezentării, se ţinea în sala de lîngă amfiteatrul Odobescu, pe atunci Maiorescu, de la parterul Literelor bucureştene), rezultă că materia era exact aceea a studiului din Jurnalul literar. Cele două �cursuri de poezie�, despărţite prin mai puţin de zece ani, au fost rareori comparate ca să se vadă eventuala modificare a punctelor de vedere. Faptul că primul caută să răspundă la întrebarea ce este poezia iar al doilea, din ce se compune sau cum este ea, i-a scutit pe comentatori de efortul de a le aşeza în paralel. Şi totuşi! Inevitabil, o întrebare o implică pe cealaltă. Mai mult: între cele două abordări există diferenţe semnificative, ba chiar, aş zice, înţelegeri opuse ale naturii poeziei. Problema merită toată atenţia.

Studiul din 1939 se încheie cu următoarea definiţi