Cele trei reprezentaţii care au încheiat ultima săptămână a Festivalului Internaţional de Dans BucurESTi-VEST, pe scena Teatrului Odeon, au fost două spectacole de dans contemporan şi un experiment cu public.
Dansatorul şi coregraful Jyrky Karttunen ne-a prilejuit o primă întâlnire cu dansul contemporan din Finlanda. El a prezentat două piese coregrafice, ambele pe colaje, alcătuite precumpănitor din muzică spaniolă. În prima, Digital Duende, interpretată de coregraf împreună cu dansatorul Teemu Kyytinen, accentul cădea pe partitura de dans a braţelor - probabil o influenţă a perioadei în care coregraful a lucrat cu Carolyn Carlson. În desfăşurarea coregrafică, o suită de mişcări unduitoare ale mâinilor în jurul capului, umerilor şi a părţii superioare a corpului reveneau ca un leitmotiv, iar mişcările treceau de la un interpret la altul sau se desfăşurau concomitent. Interesantă a fost şi cuplarea mişcărilor în ralanti a celor doi dansatori cu ritmurile alerte ale muzicii flamenco şi, de asemenea, regia de lumini realizată de Kimmo Karjunen.
A doua lucrare, Mr. & Mrs. Betlehen, nu a adus nimic nou ca gen de mişcare, a fost lipsită de consistenţă şi de legătură între părţile suitei de tablouri, iar asocierea unor croieli de costum de revistă, în culori stridente, cu altele asemănătoare unor haine oarecare, de stradă, în culori terne, a adâncit şi mai mult incoerenţa lucrării.
Felix Ruckert, conducătorul unei companii de dans din Germania, care îi poartă numele, a invitat tot publicul pe scena Teatrului Odeon, pentru a urmări de aproape sau pentru a fi părtaş la un experiment început în cadrul unui atelier care s-a desfăşurat la Bucureşti, în cadrul Festivalului. Spectacolul-experiment, denumit Ring, conceput de Felix Ruckert, era interpretat pe de o parte de doi membri ai companiei, Isabelle Fuchs şi Daniela Wedham, împ