telenovelă de la Ardeal, anii '50, episodul 2 Stăteam în tren cînd am aflat de povestea lui Pubi Teleki. Drezina tocmai se aburca spre Gomila - o haltă de dincolo de satul Alioş - aşezată în plină pădure, cu o poieniţă în dreapta direcţiei de mers spre Timişoara în care cineva instalase o remorcă cu stupi: un cantonier, un pădurar, sau vreun pensionar de felul domnului Fusu, ăla de făcuse parte din echipa de braconieri porecliţi trupa lui Mau-Mau, vajnici omorîtori de porci mistreţi ori de cerbi, direct din ştandurile din care vîna şi secretarul general al partidului. Şi, cum spun, am intrat în vorbă cu un bătrîn, aşa cum se întîmplă în asemenea situaţii. Moşul era un domn în regulă, purta costum şi cravată, şi arăta nefiresc între cipeizări, era clar din alt leat şi din alte minunate timpuri. Mi-a mărturisit domnu' acela în vîrstă o poveste aiuritoare întîmplată în defileul Mureşului, în spaţiile acelea desfăşurate în dreapta drumului, cum te laşi la vale dinspre Deva, prin păduri care o apucau spre munţii Zarandului şi treceau dincolo, peste Mureş, spre pusta vălurită a Banatului, populată cu sate uitate de Dumnezeu. Pustietăţi fără capăt, dragi cititori, străbătute de gîşte, de cai împiedicaţi la picioare pe păşuni împănate cu scaieţi şi tufe de agrişe; moşi foarte moşi stau pe bancă, la uliţă, într-o lume, vorba lui Geo Bogza, aproape fără chip, sate în care s-au păstrat cîteva castele de-ale grofilor, cum fusese şi cel din Bulci, localitate părăginită şi neştiută de nimeni. "Tinere domn", zice domnu' contabil, cu inflexiuni baritonale în glas, de vădit extract interbelic, "în afara castelului Majestăţii Sale la Săvîrşin, mai sînt şi altele, nu e singurul; au fost jefuite prin anii cincizeci, mă înţelegi dumneata, tinere domn, pricepi cum stă treaba, pur şi simplu au dat iama prin ele." Am dat din cap şi m-am minunat de vitregiile istoriei, aşa cum se arăt