Un cititor interesat îmi cere lămuriri despre Ronald Biggs, eroul unei tablete mai vechi. Aşadar: Biggs nu a plănuit faimosul "jaf al trenului poştal" din 1963. Autorul "noului succes al minţii omeneşti" era Brian Fields, un funcţionar bancar. Biggs a fost cooptat doar la spartul tîrgului, din lipsă de alţi amatori. Iniţial fusese evitat, fiind cunoscut în milieu (şi de bobbies) doar pentru găinării nedemne de un gentlemen cambrioleur. Victima jafului nu a fost CFR-ul englez, ci pîrliţii de contribuabili, care au sponsorizat această ispravă a unor supradotaţi cu cazier. (Cam la fel cum sponsorizam noi FNI-ul, Bancorex-ul, băncile populare, Tractorul şi atîtea altele. Dar noi nu vorbim despre Sever Mureşan ca despre "autorul unei inegalabile capodopere în domeniul jafului". Pentru că ne-a silit să băgăm mîna în buzunar. Cînd acelaşi lucru li se întîmplă altora, apreciem latura intelectuală a jafului). E-adevărat că banii furaţi fuseseră trimişi la retopit, numai că scăzămîntul lor se făcea numai în urma procesului-verbal de distrugere. În fine, mecanicul de tren, Jack Mills, a fost "ameţit" definitiv de lovitura de rangă - a paralizat, pe locul loviturii a apărut o tumoare, nu şi-a mai revenit niciodată şi a murit în spital după doi ani. Biggs a fost un Robin Hood radical - a luat de la britanici, a dat la brazilieni. Dar toate astea sînt detalii. Trebuie să recunosc că personajul a executat şi asupra mea un fel de fascinaţie secundară. Mai puţin el ca atare (poate şi pentru că sînt uneori de un moralism prea rigid), mai mult atitudinea ironic-detaşată a publicului englez faţă de el. Tragedia lui, căci, fără îndoială, germenii unei pasionante confesiuni de pub există în destinul acestui Valjean fără măreţie, eu, unul, o găsesc în altă parte. Acum vreo cîteva săptămîni, Biggs a fost întrebat de ce vrea să se predea, căci, dacă n-ar fi evadat, acum ar fi fost lib