O revistă din cele groscioare şi lucitoare dă ca sigură prezenţa lui Gore Vidal la execuţia lui McVeigh. De ce? Nădăjduiesc ei oare că Gore Vidal va găsi cuvinte mai potrivite pentru a descrie ceea ce nu se poate pune în cuvinte? Să fie oare aceeaşi credulitate filistină care cere ca poeţii să fie trimişi în cosmos, doar-doar or aduce de acolo niscai cuvinte potrivite, de care NASA să se folosească apoi în veci? Gore Vidal nu e Truman Capote şi nici nu poate să se re-inventeze, să devină Truman Capote. Truman i-a urmărit pînă la sfîrşitul sfîrşiturilor pe criminalii din capodopera sa Cu sînge rece pentru că îi iubise cu pasiune şi îndelung. Execuţia marca moartea unei anumite iubiri, care îl fascinase şi îngrozise pe scriitor în egală măsură. Vidal nu se bucură de luxul unei astfel de iubiri. Dreptu-i, Vidal este cronicarul unor curente dintre cele mai perverse din istoria Americii şi ar putea vedea în McVeigh o pervertire a populismului tîrziu, dar ce i-ar putea spune execuţia? Tot atît de adevărat e şi că McVeigh l-a invitat personal pe Gore să-l vadă murind, ceea ce demonstrează că McVeigh se consideră un subiect de poezie şi comerţ. Cît cîştigă comerţul e clar, dar poezia? De-a lungul secolelor, reacţiile scriitorilor la execuţii au variat. Majoritatea au decis în ultimul moment să-şi ţină poetica în frîu. Arthur Rimbaud, Charles Dickens şi de-a pururi popularul Marchiz de Sade au stat martori trudei ghilotinei în timpul Revoluţiei Franceze, dar nici unul nu a dat buzna să pună în stihuri momentul exact al întîlnirii lamei cu carnea. Mai degrabă au înghiţit în sec, ca tot muritorul de rînd.

Alţi scriitori, precum Louis Ferdinand Céline sau Ezra Pound sau Pablo Neruda, habar n-aveau ce măceluri vor urma retoricii lor fasciste sau staliniste. Ei nu au fost de faţă la execuţii. În vremea Internetului, execuţiile pot deveni mai populare ca oricînd. De ac