sau colecţie de portrete din Wells Hall Am predat în ultimii cinci ani la Departamentul de Matematică al Universităţii Statului Michigan. Breasla asistenţilor depăşeşte numărul de o sută în fiecare an şi are propriile sale istorii, care sînt transmise de la o generaţie la alta. * Una dintre aceste istorii ne povesteşte că, în urmă cu nişte ani, unul dintre instructori a fost rugat de o grupă de studenţi să anuleze o oră de clasă, cea de dinainte de Thanksgiving. Fără să anticipeze urmările, asistentul şi-a anunţat studenţii că ora respectivă nu se va mai ţine. După ce sărbătoarea a trecut, unul dintre studenţi a solicitat administraţiei universităţii restituirea sumei pe care el o plătise şi care reprezenta contravaloarea orei anulate: ceva cu puţin peste zece dolari. Era o problemă de principiu: el a plătit pentru acea oră de curs, dar informaţia academică pe care trebuia să o primească într-un interval de timp bine definit nu i-a fost oferită. În concluzie, se considera perfect legitimat să solicite returnarea sumei. * Cred că se ştiu puţine lucruri în România despre studenţii americani. Nu e cunoscut faptul că ei lucrează în timpul studiilor pentru a acoperi costurile (semnificative, de altfel) ale educaţiei lor. Unul dintre studenţi, Joey, lucra într-o cafeteria şi mi-a solicitat de patru sau de cinci ori consultaţie la ora 7 dimineaţa. Cum orice oră este potrivită pentru matematică, am venit la fiecare dintre aceste întîlniri. Condiţiile în care el a studiat despre integrale multiple sau teorema lui Stokes au fost diferite de condiţiile pe care le avusesem eu, la Bucureşti, în vremea primilor mei ani de universitate. Eu nu avusesem altceva de făcut decît să studiez: el citea pînă noaptea tîrziu, se trezea la ora 6 pentru a ajunge la întîlnirea cu mine, lucra cîteva ore de la 8 dimineaţa, iar la ora prînzului venea la curs. Nu i-a dat niciodată prin cap s