...se întreabă adeseori nu doar oamenii cumsecade. E un ecou semantic luat în consideraţie, deloc întîmplător, de Constantin Noica: "Pe lîngă marile intransigenţe ale imperativelor categorice şi ale principiilor morale, norma aceasta a noastră, cuprinsă în se cade - nu se cade poate părea un surîs. [...] Blajina lui intransigenţă e mai necruţătoare decît a principiilor. Nu se cade este expresia unei realităţi de alt ordin, a Sinelui tău. E subtila prezenţă a comunităţii raţionale, care te investeşte sau te destituie fără drept de apel. E ochiul celuilalt, al conştiinţei tale bune. Fă ce-ţi place. Dar dacă nu le place altora, nu-ţi va plăcea pînă la urmă nici ţie. Se cade sfîrşeşte, aşadar, şi el la datorie." Norma, corelativ obiectiv al imperativelor morale. Cu alte cuvinte (joc sinonimic sugestiv) acelaşi lucru este semnalat şi de îndemnul/restricţia se cuvine/nu se cuvine ca şi de porunca din copilărie, binecunoscută tuturor: poartă-te frumos. (Şezi frumos. Purtarea se intitulează, de altfel, o carte publicată, în 1936, la Bucureşti, de Ştefan G. Carpen, licenţiat în Litere şi Drept, avocat). Buna-cuviinţă ca model al traiului frumos, iată o altă normă înscrisă în registrul lingvistic, deci, în mentalul românesc. Am pomenit mai sus între paranteze, parcă special pentru a sublinia caracterul insolit al trimiterii, un autor complet necunoscut cititorului Dilemei din vara lui 2001. Cum sînt şi ceilalţi 25 de autori de cărţi de comportament (tratate, coduri, ghiduri sau simple culegeri de sfaturi) apărute în România între 1840-1940 şi, cu două excepţii, nereluate de atunci niciodată. "Destin în adormire", aşadar! La ce bun amintirea lor aici şi acum? Timpurile s-au schimbat, generaţia care manevrează computerul chiar înainte de a răsfoi abecedarul este alta decît cea de acum un secol şi ceva, în consecinţă, ar fi de aşteptat să fie alta şi la nivelul opţiunilor