Afirmatia Hannei Arendt din celebra sa carte Eichmann la Ierusalim cum ca Romania a fost una dintre cele mai antisemite tari europene ne socheaza, fara indoiala, putini fiind cei capabili sa-si inhibe o reactie de frustrare sau indignare. Probabil tot atit de putini sint si cei ce rezista, in acest caz, tentatiei de a uza de teoria conspiratiei internationale menite sa ne „denigreze“ si sa ne „traga inapoi“. O data depasite, insa, reflexele violent-isterice de autodisculpare, mintile rezonabile vor sesiza ca opinia Hannei Arendt nu numai ca nu este singulara, dar este sustinuta si de analize profesioniste, minutioase. Raul Hilberg, autoritatea mondiala numarul unu in privinta Holocaustului nazist, afirma, de asemenea, ca, in Transnistria, „mai precis in raioanele Odesa si Golta, romanii au ucis s…t in jur de 150.000 de localnici evrei. Cu exceptia Germaniei, nici o alta tara nu a mai fost implicata intr-un masacru al evreilor de o asemenea amploare“ (citat dupa Erhard Roy Wiehn, Zur Schoáh in Rumänien, prefata la Andrei Voinea, Sanduhr aus Steinen, Hartung-Gorre, Konstanz, 2000, p. 16).
S-ar putea ca istoricii romani sa fi amendat (nu neaparat neconvingator) cifrele furnizate de Raul Hilberg. In general este greu sa refaci, altfel decit estimativ, dimensiunile unui genocid, fiindca rareori asasinii in masa sint preocupati sa lase in urma evidente precise ale crimelor lor. Cu toate acestea, somatiile pe care le primim din partea realitatii sint prea numeroase pentru a nu ne obliga sa ne punem intrebari dintre cele mai grave si nelinistitoare cu privire la acest capitol al istoriei noastre moderne.
In ciuda unor atitudini oficiale cam circumstantiale, a unor timide incercari de a aborda problema Holocaustului romanesc in manualele de istorie si a unor demersuri editoriale aproape eroice prin izolarea lor (vezi, de exemplu, activitatea absolut remarca
