Porto-Franco, revista de cultura a Societatii Scriitorilor „C. Negri“ din Galati, nr. 3-4 (60), serie noua, 15 martie-15 mai 2001, in pp. 7-8, publica un interviu cu Lucian Vasiliu, alias Cam-bei, alias Mierla de Pogor.
Despre Cam-bei-ul de la Pogor nu se stiu multe lucruri. Autoarea interviului, o tinara poeta talentata, spune ca el „iubeste pendula, care in miscarea ei ii despica inima si craniu’ umplut pina la refuz cu literele smulse din evanghelia lui Luca“, ca trupul si carnea lui „sint atit de stravezii, atit de inexistente“, incit seamana cu fumul de ripca intins primavara pe cele sapte coline iesene (eu totusi percep o alta imagine a lui Cam-bei: daca e atit de inexistent, de ce, vorba proverbului, lasa in urma sa dire pe asfalt?), ca „poezia lui poarta aceeasi camasa de sapte ani“, ma rog, asta se cam cunoaste, ar putea macar s-o clateasca si s-o puna la zvintat, sau poate ultima scumpire a RAJAC-ului l-a afectat atit de mult, incit prefera sa umble ca vai de el?, ca inima sa „e un pumn de smoala, o legatura de paie, o pivnita“, poate un beci plin cu butoaie, ca el s-a nascut „cu sapte degete la mina dreapta“, de au scuipat de trei ori in sin precupetele iesite pe ulitele Birladului, asta ca sa nu deoache o asa faptura, ca acum, tot scriind, a pierdut sase si a ramas doar cu un singur deget care, in imaginatia noastra, arata ca o cange bagata-n fluviul Gange (daca o sa-l sponsorizeze Uniunea, Cam-bei va vizita intr-un viitor apropiat si India), ca a iubit sapte femei, dar ca „numai una dintre ele era Regina“ (despre slujnice nu mai vorbim), ca a scris „sapte poeme fundamentale“ carora le-a dat foc dantuind de bucurie pe cele sapte coline ale micii Rome, ca e vesel fara motiv si e trist din aceeasi cauza, ca „practica yoga intre literele L si V“, uneori si intre picioarele altor… „bucve“, timp in care „semneaza tratate de pace cu heruvimii si se
