Liviu Antonesei - Val Gheorghiu, te-aş provoca la o discuţie, neconvenţională, despre scriitorul şi pictorul Val Gherghiu.
Val Gheorghiu - ...
Am spus greşit "scriitorul şi pictorul"?
I-aş acorda prioritate pictorului. Şi aş face-o cu destulă motivaţie.
Da, dar dacă iau aşa evoluţia ta biografică, constat că ai debutat, ca prozator, în 1960, în "Iaşul literar", şi că ai publicat volumul Arlechin în iarbă, în 1972. Pe cînd prima expoziţie personală ai avut-o în 1976.
O mărturisire: sînt absolvent al unei facultăţi de litere, pe care însă am trădat-o chiar în vremea ei, pictînd mult atunci (scumpii mei colegi nedîndu-şi seama că printre ei se află un exemplar atît de... anormal, care, finalmente, va şi trăda tagma dăscălească). Pictam, evident, mult mai dinainte, cam din a doua pruncie, dar cînd a fost să decid... A existat un trist accident biografic chiar la terminarea liceului, în 1952: îmi murise tatăl, care ar fi putut să-mi asigure cît de cît un început de parcurs artistic în vremea cumplit de săracă, dar bietul s-a prăpădit chiar în acel moment. Dispariţia lui coincizînd, culmea!, cu cea a vechii Academii ieşene de Artă. Neşansă. La Bucureşti, nu aveam cum răzbate şi atunci mi-am zis să aleg ceva la Iaşi, oraş mirific pentru dorohoianul neieşit încă în lumea mare şi atît de apropiat de emblematicul Dorohoi. Şi pentru că, în clandestinitate, mai comisesem mici incesturi literare, am ales literele.
Deci, prima intenţie a fost tot pictura.
Da. Cum te naşti... Dovadă: după absolvire, nu m-am dus la catedră. Am intrat în gazetărie (dacă se poate numi aşa corcitura aceea din anii '60). Trădînd catedra...
Trădînd în favoarea primei iubiri, pînă la urmă.
Circumstanţă atenuantă, nu?
Aş lua-o însă mai de la început. Să ajungem la Dorohoiul care, ai spus, e emblema
