Pe Dl. Patrick Deville am avut plăcerea să-l cunosc în urma unei invitaţii primite din partea Casei Scriitorilor Străini şi a Traducătorilor (Maison des Ecrivains Etrangers et des Traducteurs) de la Saint-Nazaire, de a petrece, în apartamentul oferit, pe rând, unor scriitori din multe părţi de lume, la un etaj 10 deschis către estuarul Loarei la întâlnirea cu Atlanticul şi spre marele şantier naval al oraşului, un fragment de timp dedicat scrisului şi lecturii. Am găsit în vicepreşedintele Casei (care este şi directorul literar al revistei înscrise sub iniţialele instituţiei - MEET - şi al colecţiei de cărţi publicate sub aceeaşi emblemă) o gazdă foarte ospitalieră şi generoasă, dar şi un scriitor de excelentă ţinută, exprimat până acum în câteva romane şi povestiri tipărite de reputata casă pariziană Editions de Minuit. Lectura cărţilor sale - de la Cordon-Bleu, cu care a debutat, la vârsta de treizeci de ani, în 1987, la Longue vue (1988), Le feu d'artifice (1992), La femme parfaite (1995) şi Ces deux-là (2000) - descoperă un univers de autentică marcă personală, în comunicare cu spectacolul mereu reînnoit, între feerie şi derizoriu al "civilizaţiei de consum" contemporane. Scriitorul, "cosmopolit" în cel mai bun înţeles al cuvântului, îşi situează acţiunile într-un spaţiu fără frontiere, în care se călătoreşte mereu, între Paris şi Havana, Saint-Nazaire şi Montevideo, pe mările Nordului şi ale Sudului, prin ţări arabe şi peisaje italiene ori germanice, iar personajele sale provin, şi ele, din locurile cele mai diverse. E o lume, în egală măsură, a cuvintelor şi a Bibliotecii, a convenţiilor romaneşti reciclate, ironizate, cu o mare libertate ludică şi cu o evidentă plăcere a "manipulării" postmoderne: aluziile livreşti sunt numeroase, intertextul funcţionează productiv şi spectaculos, relativizând sentimentul "realului" dar neanulându-l, căci prozatorul are u