La ce bun frica, dacă nu reuşeşte să te ferească de răul de care te temi, de răul pe care încerci să-l îndepărtezi tocmai prin intermediul ei ? Rugăciune a ateului şi a credinciosului deopotrivă, frica devine un exerciţiu de exorcizare. Sînt ideile unuia dintre autorii la modă între războaie, Thomas Mann, care apare de mai multe ori în însemnările lui Anton Holban (Pseudojurnal, Minerva, 1978). Ileana Corbea şi Nicolae Florescu au avut ideea să ordoneze cronologic textele personale rămase de la Holban - corespondenţa, însemnările pe marginea cărţilor, acte, dedicaţii, pagini diverse - transformîndu-le într-un jurnal perfect plauzibil. în aceste pagini, ultimul personaj, în ordinea intrării în scenă, este frica.
Sunt de ieri la spital, ceea ce e foarte greu. Mai ales timpul trece încet. [...] Sunt bun prieten cu un şofeur. Ascult radio, din 8 persoane, cu un ţigan lăutar orb în urma operaţiei. La radio (există o cască pentru toţi), Haydn. Am aflat: operaţia joi dimineaţa. în jurul meu numai operaţi disperaţi. Şi n-am testament. (7 ianuarie 1937)
Din anul 1937, Anton Holban nu a apucat decît 15 zile. Tînărul pacient al secţiei de chirurgie de la Filantropia scrie din spital cîteva scurte epistole. în cea dintîi, trimisă bunului prieten Ion Argintescu, sînt numai două rînduri, �La mulţi ani !" şi un �Bonjour din spital", care, în context, sună aproape vesel. Cea din urmă, scrisă aceluiaşi destinatar în urma unor amînări tot mai suspecte ale intervenţiei medicale, are deja un ton dramatic: este un caz excepţional, nu înţelege exact ce are, va fi operat la �nervul simpatic" de profesorul Amza Jianu însuşi, trăieşte clipe de aşteptare infernale. Pe actul de deces din 15 ianuarie, scrie, surprinzător, apendicită acută. Pacientul nu împlinise încă 35 de ani, ar fi trebuit să se afle nel mezzo del camin.
Moartea timpurie, care coincide