Hotărât lucru, promovarea creaţiei româneşti la nivelul unei structuri festivaliere echivalează cu promovarea identităţii înseşi a creaţiei noastre muzicale. Iar aceasta conform principiului atât de firesc potrivit căruia, în primul rând tu însuţi eşti dator să te străduieşti pentru promovarea propriilor valori, pentru a obţine cunoaşterea lor. Acesta este scopul declarat al "Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi". În acest an a intrat în cea de a doua decadă a producţiilor sale, iniţiate cu exact un deceniu în urmă.

Gândul rostit atunci, la inaugurare, de directorul fondator, compozitorul Ştefan Niculescu, a făcut referire la poziţionarea creaţiei compozitorilor noştri în contextul internaţional al valorilor, de asemenea la o mai bună cunoaştere a preocupărilor semnificative în planul componisticii europene şi nu numai.

Nu în ultimă instanţă trebuie observat faptul că o producţie festivalieră de o asemenea amploare exercită în egală măsură un act educativ, de cunoaştere, vizând marele public de concert, şi - în egală măsură - tânăra generaţie de muzicieni în formare. Căci indiferent de stil, de nivelul preocupărilor componistice, muzica zilelor noastre nu se poate izola în ghetoul preocupărilor unei elite de esteţi, de specialişti, oricât de captivante ar fi acestea.

Ea trebuie cunoscută, trebuie promovată, trebuie impusă, drept o formă a con-ştiinţei noastre la sfârşit de secol XX, la început de mileniu.

Or, tocmai acest aspect pare să fi preocupat în mod prioritar actuala conducere a festivalului, în mod special pe compozitorul Dan Dediu, directorul artistic al ediţiei din acest an; a declarat-o în deschiderea concertului inaugural, menţionând favorizarea maximei libertăţi a procesului creator componistic, precum şi, în consecinţă, promovarea maximei diversităţi stilistice.

Ce anume a oferit recent încheiata ediţie a "Săpt