Viena, sau sentinţa de muncă interdisciplinară
Cartea lui Johnston este condamnată, ca majoritatea pe această temă, la erudiţie, dată fiind extraordinara diversitate a unei culturi în care inovaţiile sau eşecurile sunt nu doar sociale, politice, ideologice, religioase, birocratice, economice, medicale şi juridice, ci şi, într-o panoramare halucinantă: psihologice, literare, filosofice, plastice, muzicale, ştiinţifice, arhitectonice, urbanistice, cinematografice etc.
Liantul eficace pentru un atât de dispersat obiect este fără doar şi poate sensibilitatea abisală a epocii (s-a vorbit despre existenţa unui homo psychologicus) - motiv pentru care volumul face uz de foarte multe fişe biografice. Pe cât de econom ca stil, autorul exultă portretistic - trecând de la figurile celebre (prea numeroase spre a da exemple) la destine care completează discret, dar solidar o situaţie culturală (adeseori mult mai interesante prin omenescul lor decât cele canonizate).
Un interes autohton pentru spaţiul central-european există, cu siguranţă, şi îi putem afla raţiuni locale, dincolo de acelea mai generale ale "vienomaniei" care a pasionat Europa începând mai ales cu deceniul 9. Să remarcăm şi o anume oscilaţie tectonică între paradigma mitteleuropeană şi cea balcanică, la o lectură românească primul termen presupunând de regulă o ambiguitate în raportare, pe când pentru cel de-al doilea ambiguitatea stă încă la nivelul definiţiei. Tensiunea acumulată, generând nu doar antagonism, cât mai ales complementaritate, şi-ar putea dovedi pe viitor fertilitatea în planul producţiei culturale.
William M. Johnston, Spiritul Vienei. O istorie intelectuală şi socială 1848-1938, trad. de Magda Teodorescu, col. "A Treia Europă", Polirom, Iaşi, 2000, 518 p.
Budapesta, între "délibáb" şi eroism
