Voluptatea e o mască a înfrângerii în actul sexual. Acesta promite, parcă, ceva indefinit, o limită depăşită. "Dar care să fie scopul fiinţei sale? Ce extremă? Ce suicid?" (II, 752). Răspunsul nu presupune decât permutarea unor termeni. Voluptatea nu e o mască. Este efectul momentului când extremele, viaţă şi moarte, coincid. E scurtcircuitul pe care, mici burghezi ai fiinţei, îl mimăm. Se realizează efectiv, în tot tragismul lui susţinut de supremă degradare, la Georges Bataille.
*
"Fără dragoste: ştiu prea bine că ea se termină în ruină, scârbă, dezastru: frigul, ura sau moartea încheie aceste jocuri ale cărnii, ori ale inimii şi pun capăt plăcerii" (II, 293). Adevărul acestor spuse mă îndeamnă să disting net între dragoste şi iubire. Dragostea e accesibilă aproape tuturor - şi se sfârşeşte rău. Iubirea nu e mai frecventă decât vocaţia artistică, ori mistică. La vocaţie mă refer; altfel, cele trei domenii sunt înţesate de veleitari.
Francezilor, mai mult decât altor popoare, li se cuvine să nu aibă la dispoziţie decât un singur cuvânt: amour. La ei dragostea trece - din simţuri - prin raţiune, unde nu prea are ce căuta. De altfel, un detaliu din fraza lui Valéry confirmă implicit ce spun. Unul din dezastrele iubirii şi, totodată, din cauzele care îl determină pe Faustul lui franţuzesc să evite iubirea este moartea celor dragi. Un argument tragic şi meschin. A spune numai tragic, sau numai meschin, n-ar fi destul. Aceste fiinţe pe care le iubesc şi le aşteaptă cândva, la capăt, moartea, cât aş da să nu-mi fi umplut viaţa! Altfel spus: să nu le fi iubit...
*
"Ceea ce e 'iubit' este, prin definiţie, într-un anume fel, necunoscut. Te iubesc, deci nu te ştiu. Deci, te construiesc, te fac; iar tu, te desfaci" (II, 753). Splendidă definiţie. Nu mă las convins. Mai exact: la acel prin definiţie, rezist.
Sunt nev
