La ce bun efortul de a deprinde un instrument muzical, ori de a picta cu migală un tablou, ştiind totuşi că rezultatul nu va fi nimic altceva decît o modestă performanţă de amator? Pentru ambiţiosul om al veacului 21, amatorismul este cuvînt de ocară: stigmatul neputinţei de a deveni profesionist. Dar tocmai această ambiţie ne privează, din păcate, de bucuriile pe care amatorismul le furniza omului de veac 18, să zicem, pentru care o serată muzicală în propriul cămin, înconjurat de familie şi prieteni, nu însemna efortul de a deveni profesionist, ci simplă tihnă şi profundă încîntare. O foarte recentă carte semnată de Wayne Booth -teoretician al literaturii cunoscut şi publicului romanesc prin a sa Retorică a romanului -este dedicată amatorismului ca mod de existenţă, ca tip aparte de sensibilitate şi bucurie. For the love of it (Din pură plăcere) este o adevărată delectare, aproape neaşteptată pentru cititorii familiarizaţi cu volumele teoretice semnate de autor. Un Booth bătrîn (ajuns în pragul celui de-al optulea deceniu al vieţii), şugubăţ, vorbăreţ cum devin uneori vîrstnicii - puţin dezlînat, dar totuşi fermecător prin felul în care alunecă pe coridoarele memoriei - deapănă povestea marii sale pasiuni pentru violoncel, folosind-o şi ca prilej pentru a ne aminti un lucru important, pe care tot mai mulţi tindem să-l uităm: lumea e plină de bucurii care aşteaptă să fie descoperite, care ni se oferă fără nici un fel de pretenţie sau obligaţie. A fi un om împlinit spiritual sau intelectual nu înseamnă doar a maximiza un potenţial de calităţi, a ajunge, cu alte cuvinte, pe culmile performanţei de care sîntem capabili (căci, ne avertizează faimosul principiu al lui Peter, toţi avansăm oricum pînă ce atingem un nivel al incompetenţei), ci şi a găsi în jurul nostru pura plăcere a minţii, şi astfel şi a sufletului.

Cît de demodată, şi aproape naivă apare ace