telenovelă de la Ardeal, anii '50, episodul 3 Povestea aşa cum o deapănă, în ritmul roţilor trenului Radna-Timişoara, contabilul interbelic, se organizează narativ în felul următor: contesa Teleki, maica grofului Pubi, cel dedat cu băutura populară pe nume monopol cu dulce, a plecat cu domiciliu obligatoriu undeva prin Ardeal. E adevărat că n-a stat prea mult pe acolo, se zice că l-ar fi cunoscut pe Petru Groza, şi ăsta i-ar fi dat voie să se întoarcă acasă; a trăit la marginea satului la o moară şi pe Pubi l-au obligat să intre în echipa de întreţinere de la calea ferată, la "ştrec", cum zic localnicii, şi pentru că Pubi era firav oamenii lucrau în locul lui, îi ziceau: "lasă, măi Pubi, fă-te şi tu că dai cu tîrnăcopul". Fusese Pubi Teleki ăsta un alcoolic de prima mînă. În vechiul regim, după ce se întorsese de la studii din străinătate, a revenit în sat şi s-a apucat de chefuri din alea ungureşti cu lăutari şi cu tot satul după el. Toamna trimitea peste Mureş o căruţă cu un butoi legat cu lanţuri, în munţii Apuseni, la moţi, şi cumpăra de acolo ţuică de cireşe. Pînă primăvara îl dădea gata, golea butoiul. După ce a murit doamna, Pubi a ajuns la spitalul de nebuni din Zam, a trăit acolo ca ajutor de bucătar, spăla oalele prin spital, curăţa cartofi, făcea de toate. A murit pe la mijlocul anilor şaptezeci în sala de aşteptare din gara de la Zam sau poate că din Bulci, nu mai ştie exact moş contabilul că a aflat mai tîrziu cum s-a prăpădit reprezentantul acesta al unei familii istorice, chiar dacă se poate să fi fost o ramură cam chircită a acesteia, sau să nu fi fost din ăştia de-ai Teleki-lor, să fi fost o simplă potrivire de nume. De altfel, poveşti cu baronii am mai auzit eu, le-am auzit absolut din întîmplare, aşa cum se întîmplă în lumea asta mare în care valurile vieţii te poartă pe ici-colo, nici nu ştii pe unde îţi este dat să ajungi

şi ce istor