Antiamericanismul cultural pare a deveni un fenomen general, în momentul cînd Statele Unite, devenite prima putere mondială, vor nu numai să impună partenerilor lor constrîngerile unor alianţe strategico-economice, ci şi ansamblul moravurilor lor, al valorilor lor sociale şi juridice, produsele lor culturale, toate la un loc compunînd civilizaţia americană. Intensitatea opoziţiei variază în diversele ţări europene şi este dependentă de epocile istoriei contemporane. De la începutul secolului al XX-lea, nu au fost puţine curentele politice şi culturale europene care şi-au extras mesajul din denunţarea felului cum americanii au confiscat tradiţiile noastre: întîi le-au distrus şi apoi au instalat în locul lor produsele preferate de numeroşii componenţi ai clasei mijlocii americane. Pe scurt, aceste partide, aceste mişcări, aceste grupări cheamă la luptă împotriva civilizaţiei Mickey, Disneyland, Coca-Cola (poate fi şi Pepsi), a superproducţiilor hollywoodiene, a fast-food-ului, a hamburgerului etc. Dacă acest gen de critică poate fi înţeles cînd este formulat de oameni obişnuiţi, fără perspectivă istorică, este dificil de acceptat cînd vine din partea intelectualilor şi a politicienilor care ar trebui să ştie despre ce vorbesc. Deoarece, dacă aruncăm o privire asupra secolului tocmai încheiat, trebuie să ne întrebăm ce s-a întîmplat de Statele Unite au dobîndit o asemenea putere? Nimic extraordinar: ei au primit dividendele unui angajament direct şi indirect în treburile europene, permis de atitudinile sinucigaşe ale popoarelor europene, ale responsabililor politici, aleşi sau nu. În cele două războaie mondiale, cele mai puternice naţiuni ale Europei (Germania, Marea Britanie şi Franţa) s-au sfîşiat, s-au măcinat, s-au masacrat, fără rezultate definitive, pentru a dobîndi autoritatea supremă în conducerea treburilor lumii, şi au uitat că, în ambuscadă, pîndeşte