convorbire cu Andrei CODRESCU Andrei Codrescu, scriitor american de origine română, poate fi vizitat pe Internet (www.codrescu.com), poate fi ascultat la National Public Radio (inclusiv din România, tot pe Internet), iar cărţile lui pot fi comandate la www.amazon.com (vai, tot pe Internet!). Reţeaua reţelelor, această drăcovenie de sorginte americană, a făcut posibilă şi această conversaţie. Se cheamă că e un interviu "americanizant"?...
În anii '60-'70, America a început să pătrundă din nou în România, după anii stalinismului, inclusiv prin varianta ei "underground": discuri cu folk şi rock, blue jeans, poezia lui Allen Ginsberg etc. Cum vedeai atunci toate acestea? Pe atunci le vedeam ca un miracol - o floare violent multicoloră pe zăpadă. Acum le văd ca ilustrări ale teoriei despre teatru a lui Liviu Ciulei: fă-i setoşi şi, cînd încep să moară, dă-le un pic de apă. La noi în 1960 se murea de sete, dar picătură după picătură, venea apa. În 1960-'65, fiecare an a adus o nouă sorbitură din plosca de Afară: filmul The Loneliness of the Long Distance Runner ("Singurătatea alergătorului de cursă lungă"), care a introdus mutra existenţialist-încruntată ca un răspuns adecvat la absurditatea existenţei; pentru noi, poeţi la Sibiu, posibilitatea de a şopti numele unor avangardişti ca Tristan Tzara care ne dădea, fără să-i cunoaştem opera, permisul de a fi parte din Europa, dar nu orice Europă: Europa underground, avangardistă, anti-burgheză. (Vreau să precizez aici că la vîrsta de 15-16 ani, aproape ajuns la mijlocul anilor '60, dispreţuiam cu toată intensitatea adolescenţei "normalitatea" părinţilor, plictiseala provinciei, materialismul abject de toată ziua, canoanele şcolare de peste tot, autorităţile de tot felul şi birocraţii de pretutindeni, inclusiv cei din Vest, cum îi imaginam eu). Cînd am auzit primul Beatles, totul s-a terminat. Anii '50 erau kaput,
