Se spune că, în urmă cu douăzeci şi cinci de ani, cînd Cherie Booth i-a spus tatălui ei despre intenţia de a se căsători cu colegul ei de la drept, Anthony Blair, viitorul socru, vechi militant laburist, ar fi spus: "Nu, Cherie, nu, totuşi, nu cu un conservator..." Cherie s-a căsătorit şi anonimul candidat la nominalizarea pe listele conservatorilor s-a înscris la laburişti; la 30 de ani, a fost ales deputat, şi la 44 de ani - prim-ministru. Tony Booth îl consideră în continuare pe tatăl nepoţilor săi un conservator înconjurat de o "bandă de roboţi dezumanizaţi". Probabil că la fel gîndesc şi cei care au provocat incidentele campaniei electorale: huiduieli, ouă clocite, întrebări incomode. Semnele proaste nu au fost însă de natură să modifice rezultatul. Victoria laburistă a fost considerată "istorică". Spre deosebire de cea din 1997, nu a creat nici o stare euforică. Prim-ministrul Blair nu poate să nu ţină seama de marele procent al celor ce nu s-au prezentat la vot (peste 40%), absenteism manifestat în special în circumscripţiile cu un tradiţional vot laburist. Stînga doctrinară din propriul partid s-a simţit trădată, în timp ce pragmatismul soluţiilor botezate de ideologi "a treia cale" nu i-a convins pe apărătorii tradiţiei din partidul conservator. Este evident că promisiunea lui, reînnoită, de a face din Marea Britanie "o naţiune model pentru lumea secolului XXI", nu a fost ţinută şi secolul nu va avea prea curînd un far călăuzitor. Nemulţumirile create de scumpirea benzinei, de gestionarea crizelor din agricultură, declanşate de "vaca nebună" şi de epidemia de febră aftoasă (soldate cu uciderea a trei milioane de animale), de violenţa tulburările rasiale au arătat că Blair, în pofida aerului sigur de sine, este doar un politician, nu posesorul unor reţete miracol. Începutul reformei constituţionale, pacea în Irlanda de Nord, dar mai ales faptul că, d