O casă bătrînească fără pretenţii de stil, dar cu mici îndulciri decorative, tipică pentru vechiul Bucureşti, cu o curte încăpătoare, umbrită de castani şi oţetari, a fost amenajată cu gust de doi francezi întreprinzători, care au transformat-o într-un local destul de popular, dar cu oarecare şic. Consumatorii sînt îndeosebi tineri relativ bine situaţi, pentru care nu numai berea contează, ci şi ambianţa în care-o bei. Nimeni nu vine aici pentru a fi văzut, frecventarea localului nu conferă valoare socială, aşa că snobimea este exclusă. Se vine în primul rînd din curiozitatea de a evalua reuşita unui experiment: transplantul, în Mătăsari, a unui fragment din Montmartre. Casa datînd dinaintea epocii automobilului, o parte din curte a trebuit sacrificată pentru construcţia unui garaj. La iniţiativa regizorului şi profesorului Vasile Nedelcu, acesta a fost amenajat ca teatru de cameră. Nu există nici scenă, nici gradene. Un perete lung este dublat de un glasvand, oferind astfel loc pentru culise. Spaţiul de joc este colţul format de peretele cu glasvand cu cel scurt, alăturat lui, iar publicul se află peste tot, risipit pe fotolii, urcat pe scaune înalte, sprijinit de pereţi, tolănit pe jos. Înainte de spectacol, regizorul dă o raită prin local şi prin curte, invitînd publicul să intre în garaj, unde-şi poate aduce şi berea, iar o ventilaţie eficientă permite chiar fumatul. S-a creat astfel un loc pentru spectacole experimentale, pentru afirmarea noilor actori şi regizori, iar francezii şi-au pus pe firmă blazonul de fundaţie culturală. Am văzut acolo Proscrisa de Saviana Stănescu, în regia lui Vasile Nedelcu, interpreţi fiind Ioana de Hillerin şi Mimi Cornel Brănescu. Regizorul este un vechi admirator al Savianei, ale cărei texte le coase şi descoase în felurite moduri, realizînd astfel numeroase propuneri dramatice. Mai făcuse Proscrisa la Galaţi,

într-