Comisiile parlamentare pentru cultură şi mass-media au dat un vot negativ rapoartelor de activitate ale Televiziunii Române şi Societăţii Române de Radiodifuziune. E dreptul lor, desigur. Dar la audierile şi discuţiile care au precedat votul, comisiile au apreciat rapoartele, care sînt, de altfel, pozitive atît din punct de vedere financiar, cît şi editorial. Situaţia e absurdă: dacă cele două instituţii au mers bine, atunci de ce sînt "trîntite" la examen? Lejeritatea cu care comisiile au votat împotrivă arată cît de puţin le pasă aleşilor poporului de criterii de orice fel. Dar mai sînt şi alte lucruri de spus. Întîi, că în respectivele comisii sînt destul de puţini cei care au habar de mass-media (asta dacă nu-i punem la socoteală pe cei care s-au priceput foarte bine să dea directive presei de dinainte de 1989 şi la acel nivel de "pricepere" au rămas). Apoi, chiar dacă nu se pricep, deputaţii şi senatorii au avut de-a face cu nişte documente oficiale, emise de instituţii publice, care arătau un bilanţ pozitiv: într-o societate normală, cu instituţii aşezate, astfel de documente au greutate şi sînt luate în seamă ca atare. La noi, contează mai mult "prezumţia de vinovăţie" şi prejudecăţile politice. Nu trebuie să uităm, pe de altă parte, că între cele două instituţii mass-media există destule diferenţe. Televiziunea de stat - acest Sidex al mass-media din România - nu a dat prea multe semne că ar vrea să se reformeze, jonglînd printre interesele politice ale momentului, cu un ochi la pretenţia de "post public" şi cu altul la ambiţia de a nu se lăsa mai prejos decît suratele sale mai tinere, televiziunile comerciale. Nu prea i-au ieşit pasienţele în nici una dintre direcţii, aşa încît continuă să trăiască într-un fel de hibridizare profesională şi managerială. În schimb, radioul şi-a găsit destul de repede, după 1989, statutul şi rolul de post public, cu tot