O scena pe care totul este albastru, buchetele de trandafiri rosii si floarea miresei, prezidiu in forma de elipsa, spoturi de lumini, sala in penumbra, muzica mesianica, baloane. Nu este o intrunire a Internationalei Socialiste sau a Partidului Socialistilor Europeni, undeva pe batrinul continent, asa cum ar putea indica elementele de recuzita, ci congresul de la Bucuresti al noului Partid Social Democrat. Aflat la inceputul cursei anevoioase pentru admiterea in Internationala Socialista (dorinta afirmata expres intr-una dintre rezolutiile congresului), PSD a vrut ca, in prima zi a existentei sale, sa fie mai european decit toti europenii: mapele cu documente si carnetele de notite au fost inscriptionate in limba franceza, noul insemn al partidului va fi chiar cel al Internationalei (pumnul care stringe trandafirul), din titulatura formatiunii lipseste precizarea ''roman'' iar regizorii intrunirii au uitat, probabil, ca la inceputul unor astfel de reuniuni se asculta imnul national (tiparit, de altfel, pe ultima fila a brosurii congresului). Unificindu-se, PDSR si PSDR ''si-au pierdut R-ul, care oricum nu folosea la mare lucru'', dupa cum remarcau ironic delegatii unui judet din Transilvania. Foarte doritori de legitimitate internationala, cei de la PSD nu au fost prea inspirati in simbolistica care le contureaza individualitatea. Pina la Internationala Socialista si la subtilitatile de reprezentare, s-a recurs la procedura foarte paminteana de largire a conducerii partidului, cea mai buna metoda pentru a impaca pe toata lumea. Pentru Alexandru Athanasiu a fost creata functia de presedinte al Consiliului National, garnitura de vicepresedinti s-a mai inmultit cu un post, alti fruntasi din PSD si-au gasit locul printre cei nouzeci de membri ai Biroului Executiv Central. Astfel, s-a format un partid care, dupa spusele liderilor sai, depaseste jumatate de milion de memb