Al. CISTELECAN
Celalalt Pillat
Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 2000, 364 p., f.p.
„Nu-ncape vorba ca a-l mai citi azi pe Ion Pillat, in plina euforie a postmodernismului, e ceva negresit si de indata degradant. Sau, cu un vers stanescian, «un fapt de mare rusine». Simpla lectura e descalificanta fatal si compromitatoare mortal. Daramite o lectura de placere, care mai gaseste in Pillat resurse de vraja!“ Cu aceasta ironie isi incepe Al. Cistelecan studiul intitulat Celalalt Pillat. Nu am ales intimplator pasajul – printre glumele vioaie de mai sus se strecoara citeva intrebari „grele“ pe care cititorul le-ar putea insera cu usurinta si cinism, doar e postmodern, nu? Ipoteza este extrem de interesanta. Sa presupunem ca un cititor fara simtul umorului ar raspunde unor astfel de exercitii retorice cu niste intrebari fruste.
De ce-ar fi degradant sa-l citesti pe Pillat? De ce-ti faci false probleme? Ce inseamna „euforie a postmodernismului“? Eu (acel cititor, nu eu, n.m.) sint postmodern, dar nu sint euforic decit in conditii precise. Te-ai gindit, criticule, ca in superioara ta ironie chiar ar putea fi mult adevar? „Resurse de vraja“? De mult timp n-am mai fost vrajit de carti; incerci sa ma convingi tu, autorule, ca ti s-a intimplat? Ma rog, convinge-ma… Cam asa si-ar incepe lectura un individ postmodern. Nu mica ii va fi mirarea cind va incepe studiul propriu-zis si va da peste o analiza ca la carte, cu toate ingredientele traditionale (analiza pe text, sufocant de multa; critica receptarii amanuntita, opera lui Pillat acoperita in intregime etc.). Cam aici incepe paradoxul acestei carti si al scriiturii lui Al. Cistelecan. De cite ori scoate nasul din carti este amuzant, plin de verva, numai ca asta se intimpla in „cuvintul inainte“ si rareori in interiorul studiului. „Vraja“ lecturii este bine prinsa in chingi si
