Trei, doi, unu
Din trei in trei ani, un critic in criza de idei (exista si la ei!) semnaleaza o criza in dramaturgia germana. Din doi in doi ani, ITI-ul german (Institutul international de teatru; centrul german e cel mai dinamic si mai coerent, cel putin in ultimii zece ani) il contrazice, organizind un extrem de util workshop cu traducatori de dramaturgie germana din cel putin zece tari europene. In fine, o data pe an, la sfirsitul lui mai si inceputul lui iunie are loc, la Mülheim an der Ruhr, principalul festival al dramaturgiei de limba germana: Stücke (Piese).
Desfasurata sub genericul Mülheimer Theatertage NW (Zilele teatrale de la Mülheim – Nordrhein-Westfalen), aceasta competitie aduce in orasul din bazinul Ruhr-ului (ipostaza idilica a Vaii Jiului, extrem de prospera si salubra) cel mult opt productii cu piese noi scrise in limba germana. Raportat la totalul premierelor cu astfel de texte – peste 100 pe an teatral! –, cifra pare sa indice o zgircenie extrema. Si totusi, au existat si editii teribil de exigente (1983, 1986), constind din numai patru spectacole. Dupa caderea Zidului, s-au consemnat numai ani buni, de cite sapte sau opt productii (exceptie: 1991, cu sase).
Printre cistigatorii celor douazeci si cinci de editii de pina acum s-au numarat multe dintre numele mari ale dramaturgiei din ultimele decenii: Botho Strauss, Franz Xaver Kroetz, George Tabori, Tankred Dorst (Germania), Peter Handke, Elfriede Jelinek, Peter Turrini (Austria), Thomas Hürlimann, Urs Widmer (Elvetia). Au existat totusi si destui ani in care consacratilor le-au fost preferati dramaturgi tineri sau foarte tineri. Dupa cum au existat si multe editii in care spectacole cu piese ale autorilor mari nici macar nu au patruns. Ceea ce arata ca e vorba de o competitie realmente deschisa, netarata de prejudecati ori interese de grup. De altfel, pina si sedinta
