Am ales aceasta replica drept titlu nu din dorinta de a soca la rindu-mi, ci pentru ca Buffon ne-a invatat ca... stilul face personajul! Incriminatul limbaj „licentios“ al eroilor acestui film este chiar autocaracterizarea lor ca segment al societatii din care cu onor facem parte. Degradarea ne apartine si trebuie sa ne-o asumam recunoscind fara ipocrizie ca asa se vorbeste la furie sau pur si simplu dintr-un mimetism al pitorescului dictatorial. Mai mult, interogatia plesneste intr-o secventa cameo – o mini lectie de morala ad hoc, administrata – culmea ironiei – chiar de protagonistul inconsecvent partenerei de aventura inopinata pentru nerespectarea unei banale promisiuni, aceea de a pazi dubita, respectiv marfa! E acesta un bun exemplu pentru a demonstra constructia riguroasa a scenariului care, in mod intentionat, lasa impresia de flux vital surprins la intimplare. Felia de viata ii poate dezamagi doar pe spectatorii superficiali si pudibonzi care s-au grabit sa eticheteze filmul drept un fleac fara valoare. Ignorind cu desavirsire jocul secund al artei reflectarii intru avertisment. Ignorind cu ostentatie pina si succesul repurtat in strainatate, la Festivalul de la Cannes, unde s-a afirmat ca prestigiul sectiunii „Quinzaine des réalisateurs“ aflata in deruta a fost salvat „de debutul impresionant al tinarului roman Cristi Puiu“, bulversind pronosticurile, conform lui Fréderic Strauss de la popularul Télérama.

Acelasi cronicar si-a permis sa plaseze filmul in compania unor Kiarostami („care adesea stie sa gaseasca, in interiorul unor automobile, acest echilibru magic intre realitate si cinema“), Spielberg sau Doillon, „asocieri defel exagerate pentru acest nou venit care ar fi meritat sa fie inclus in competitie“. Vincent Ostia, de la hebdomadarul Les Inrockuptibles saluta in cunostinta de cauza aparitia acestui cineast: „Cvasi disparut de ani de