Înţelegerea terminologiei curente a plasării geografice şi geo-politice presupune în genere familiaritarea cu un anume cadru cultural: conotaţiile termenilor reflectă o întreagă istorie, cu tensiunile şi conflictele ei, cu stereotipiile ei pozitive sau negative. Am discutat altă dată despre semnificaţiile speciale dezvoltate de cuvinte precum balcanic sau dîmboviţean. Un alt termen din această categorie - care rămîne greu de înţeles de către cine e constrîns să se limiteze la materialul lexicografic în uz - e regăţean. Cuvîntul apare în toate dicţionarele româneşti importante, cu definiţii care dau indicii preţioase asupra sensului său, dar lasă şi foarte multe lucruri neexprimate. în DEX (1975, 1996), cuvintele regăţean, regăţeană şi regăţeancă sînt înregistrate ca substantive, cu definiţia "denumire dată, după primul război mondial, locuitorilor Vechiului regat". Formularea poate duce pe o pistă falsă, în măsura în care sensul pare a fi unul pur istoric; echivocul e însă parţial înlăturat de explicaţia sintagmei Vechiul regat: "nume dat după primul război mondial (pînă la instituirea republicii) teritoriului României de dinaintea acestui război". Se recuperează astfel o informaţie importantă - sensul cuvintelor respective nu e istoric, ci geografic - dar se introduce (sub presiunea ideologică) o precizare falsă: de fapt, regatul şi mai ales regăţenii au continuat să fie numiţi astfel - nu în discursul oficial, dar în vorbirea curentă - şi "după instituirea republicii". în Dicţionarul limbii române (DLR, Tomul IX, Litera R, 1975) definiţia regăţeanului e aproape identică cu aceea deja citată, dar este descrisă, în plus, acoperirea geografică a sintagmei Vechiul regat - "nume dat Olteniei, Munteniei şi Moldovei după primul război mondial". Dicţionarul furnizează mai multe citate lămuritoare şi cuprinde şi familia lexicală a termenului; din ea fac parte adjectiv