S-a stins, în septembrie trecut, un eminent lexicograf român, Mircea SECHE (n. 1924), fost, din 1966, şef al sectorului de lexicologie şi lexicografie din Institutul de Lingvistică al Academiei Române din Bucureşti. Cei care l-au cunoscut şi stimat (printre care mă prenumăr) îşi aduc aminte de bibliotecarul studios şi integru - de prin anii 1949-1951 - al seminarului de lingvistică română condus de neuitatul profesor Alexandru Rosetti. Un amănunt nu lipsit de importanţă: de fapt, el urma, în administrarea bibliotecii seminariale de înaltă valoare ştiinţifică (erau adunate aici volume de studii şi publicaţii aduse de Al. Rosetti din lumea întreagă) soţiei sale, Luiza Cristea-Seche, şi ea o bine pregătită şi sîrguincioasă lingvistă, care, pentru devotamentul şi pregătirea ei ştiinţifică, fusese transferată la nou-înfiinţatul Institut de lingvistică (1949), pe atunci situat în primul său local, pe str. Spătarului.

S-a creat astfel "echipa" de lucru - cuplul Luiza şi Mircea Seche... Amîndoi reprezentau şcoala lingvistică a lui Alexandru Rosetti în lexicologia limbii române. Cu tot ceea ce aceasta însemna: istorie, dialectologie şi filologie, în studiul limbii noastre.

Dintre cei doi excelenţi lexicologi, unul a intrat în tăcere şi în amintire. Într-o prezentare autobiografică mai veche, Mircea Seche scria: "din anul 1959, activitatea mea la Institutul de Lingvistică a fost dedicată marelui dicţionar academic al limbii române, muncă grea şi anonimă de care mulţi au fugit, căci ea impune eforturi constante şi o subordonare a intereselor şi a veleităţilor personale intereselor unei opere colective".

Astfel a trăit şi a lucrat acest benedictin al lexicografiei româneşti. Lui Mircea Seche, activităţii sale "grele şi anonime" i se datoresc, total sau parţial, în colaborare sau ca redactor responsabil, cele mai însemnate opere lexicografice româneşti