Dl. Adrian Marino este, negreşit, unul dintre cărturarii de seamă ai ţării noastre. Se pregăteşte să împlinească în septembrie cei 80 de ani de viaţă. Pentru a omagia acest eveniment, de mare însemnătate pentru noi toţi, dl. Sorin Antohi a iniţiat o convorbire cu sărbătoritul. E un dialog omagial prin excelenţă, întrebările bine gîndite ca şi răspunsurile tranşante fac din cartea născută cu acest prilej o lectură interesantă şi de învăţătură. După eliberarea sa din închisoare, în 1963, unde a petrecut în suferinţă timp de opt ani, dl. Adrian Marino a fost la început fără drept de semnătură. Semna în diferite publicaţii sub pseudonimul străveziu M. Adrian şi îmi aduc aminte că am comentat, în Viaţa Românească, una dintre aceste contribuţii ale învăţatului. Fusese, pînă a fi intrat în puşcărie, în apropierea lui Călinescu, chiar asistentul lui universitar. Eliberat, nu s-a bucurat de sprijinul profesorului, nefiind angajat la Institutul de Literatură. Şi-a continuat munca de istoric literar pe care o începuse înainte de a fi închis, publicînd, în 1966 şi 1967, două cărţi fundamentale despre viaţa şi opera lui Alexandru Macedonski (mi-a plăcut atunci, mărturisesc acum, mai mult volumul despre viaţa poetului), operă de elaboraţie temeinică în care spiritul critic făcea casă bună cu expresivitatea literară. Acum, distinsul cărturar regretă aceste cărţi, d-sa repudiind azi istoria literară în spaţiul căreia numai un accident de început l-a plasat. Imediat, chiar în 1968, cărturarul şi-a ales domeniul său de investigaţie ştiinţifică, publicînd o Introducere în critica literară. Unii, atunci, or fi crezut că e tot o abordare de exegeză literară. S-au înşelat. Dl. Adrian Marino s-a despărţit, aproape polemic, de exegeza literară, consacrîndu-se exclusiv investigaţiei ştiinţifice. Muncind mult, cu abnegaţie şi folos netăgăduit, în 1973, publică primul volum din, azi celeb