Exact acum zece ani, în 1991, în zile de mijloc de iunie, Mircea Cărtărescu insera în recent apărutul său Jurnal rînduri despre anotimp, căldură şi dezamăgită inactivitate: "Am intrat bine în vară, în timpul unde nu se întîmplă nimic" şi un răspuns cu tentă metafiziă la întrebarea implicită, deloc simplă şi nicidecum retorică: de ce nu se întîmplă nimic? "Pentru că a venit anotimpul mort, cînd nu mai vin ştiri decît de la morţi". Acestea le scria autorul Levantului cînd de-abia împlinise 30 de ani şi vremurile nu erau tocmai limpezi: "Nişte ticăloşi au luat locul altor ticăloşi (ce lapalisadă...)". Dorinţa lui de evadare "Aş vrea să plec undeva şi să las totul în urmă" se regăseşte la alţi doi nativi ai lunii: AL. Odobescu, născut la 23 iunie 1834 şi N. Iorga, de la a cărui venire pe lume s-au împlinit, în 5 iunie, 130 de ani. Despre acesta din urmă este interesant de ştiut că, tot la aceeaşi vîrstă, căutînd linişte pentru scris şi aer curat necesar sănătăţii fiicei lui mai mari, începe refacerea "adăpostului de la Vălenii de munte", unde se va retrage şi din motive pecuniare: "Chiria crescută pentru căsuţa din str. Buzeşti unde mă pîrjoleam în caldele nopţi de vară, ajunsese cu mult peste mijloacele mele". În paranteză fie spus, de "jene financiare" n-au dus lipsă nici Odobescu, în vremea lui, nici Cărtărescu al zilelor noastre, după cum singur se lamentează, uneori, în Jurnal. Şi Odobescu va fi fericit să plece, în 1880, pentru şase ani la Paris, "loin d'ici", departe de un Bucureşti pe care îl va avea "în oroare", ca şi Hasdeu, pînă la moarte. Este bucuros că va găsi, în sfîrşit, răgazul de a-şi desăvîrşi obsedantul Trésor de Pétrossa şi că va sta cu Saşa - de care se cam răcise, în ciuda cordialităţii nedisimulate - şi cu Ioana, fiica lor: "nous deux, ma bonne amie, occupés ensamble a préparer la bonheur de notre fillette".
Odobescu, Iorga şi... Cărt
