Divinul poet Miron Kiropol - divin spun, pentru că, după ce l-am citit şi recitit, nu pot găsi pentru el un alt epitet mai potrivit, "littéralement et dans tous les sens" - ne "vorbeşte" nouă, "românilor, despre marii poeţi ai Europei". "Acest lucru mi se pare mai necesar ca niciodată azi - ne mai spune el -, când omul a ajuns ca năucit de mizerie sau de bunăstare şi nu mai găseşte o altă ieşire. Eu, chiar dacă aş fi bătut cu pietre, o propun pe aceea a poeziei, ce este sâmburele din care s-au ivit popoarele şi limba fiecărei naţiuni." Ne vorbeşte traducând ("Traducerea e actul cel mai nefiresc, dar ce putem face când Turnul lui Babel ne stăpâneşte încă fiinţa? Am încercat întotdeauna să mi-o păzesc de la prăbuşire. Numai faptul că am silabisit toate cuvintele poeţilor m-a salvat de la pierzanie şi m-a învăţat să rămân viu.") din poezia "unuia dintre cele mai frumoase veacuri ale poeziei, al XVI-lea (francez) de la Hristos încoace") (cf. textul introductiv: O explicaţie).

Din preajma acelui loc încărcat de medievale Mistere - catedrala din Chartres - unde îşi duce viaţa şi unde trudeşte pe pagini de veche şi nouă poezie, Miron Kiropol ne dă în dar o carte rară, care străluceşte ca un lucru-faptă cu deosebire preţios printre celelalte lucruri-faptă ale oamenilor: cartea Poeţi francezi din secolul al XVI-lea. Prezentare şi traducere, apărută la Editura Albatros în 2000. Încercarea de a transpune în limba română această poezie de mare dificultate, încercare de nespusă îndrăzneală, este şi o deplină reuşită. Citind cartea - traducerile şi prezentările -, am simţit cum mi se taie răsuflarea: eram în faţa unei excepţionale traduceri de poezie veche, cu teribile exigenţe legate de un lexic şi o sintaxă arhaizante, de forme prozodice fixe, şi care devenise totodată - aşa cum se întâmplă cu orice traducere excepţională - un monument de limbă şi de poezie română.