Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploi torentiale, vint puternic si chiar grindina

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 20 iunie 2001 ·

Pe piriul Dofteana a fost depasita ieri cota de atentie Compania Nationala Apele Romane si Directia Apelor "Siret" Bacau avertizeaza ca in cursul zilei de astazi si miine instabilitatea atmosferica va fi accentuata, astfel incit, pe arii extinse vor cadea ploi, mai ales cu caracter de aversa, concretizate in cantitati importante de apa. Intr-un interval de 24 de ore se vor depasi frecvent cantitati de 25-30 de litri pe metrul patrat, mai ales in zonele inalte, unde nu este exclus sa se inregistreze chiar si peste 50 de litri pe metrul patrat. Pe alocuri este posibil sa cada grindina, iar vintul va avea intensificari ce ar putea lua trecator si aspect de vijelie. Avertizarea meteorologica este insotita si de o avertizare hidrologica, care arata ca sint posibile cresteri de debite si niveluri, chiar depasirea cotelor de aparare, mai ales pe cursurile mici din zonele de deal si de munte, pe cursurile superioare si mijlocii ale riurilor mari. Avertizarea a fost adusa la cunostiinta tuturor consiliilor locale din zonele cu potential de risc din judet, precum si Inspectoratului Judetean de Protectie Civila. In judetul Bacau, a fost depasita ieri cota de atentie doar pe piriul Dofteana, afluent de dreapta al Trotusului, al carui debit a atins 25 de metri cubi pe secunda. Specialistii considera insa ca, in ciuda cresterii de debit, nu se intrevede deocamdata pericol de inundatii in zona. De mentionat ca debitele principalelor cursuri de apa din judet erau ieri foarte scazute, astfel ca nici aici nu se intrevad probleme. Mai exact, debitul Siretului in punctul de masuratori de la Dragesti, la intrarea in judet, era de 20 de metri cubi pe secunda, in timp ce debitul Trotusului era sub aceasta valoare. (O.P.) Pe piriul Dofteana a fost depasita ieri cota de atentie Compania Nationala Apele Romane si Directia Apelor "Siret" Bacau avertizeaza ca in cursul zilei de astazi si miine

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 13 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 7 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 9 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 12 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

„E ultimul meu an la club”. Mohamed Salah spune că va pleca de la Liverpool la finalul sezonului

Mediafax acum 10 ore
Contractul actual al lui Salah expiră la sfârşitul sezonului, situaţie în care se găsesc şi coechipierii Trent Alexander-Arnold şi Virgil van Dijk. Internaţionalul egiptean în vârstă de 32 de ani s-a bucurat până acum de un sezon fantastic, cu 17 go

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 7 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 13 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Microsoft va investi 80 miliarde de dolari în centre de date pentru inteligenţă artificială în 2025

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unei postări pe blog a vicepreşedintelui companiei, Brad Smith, peste jumătate din această investiţie va fi direcţionată către Statele Unite. „Astăzi, Statele Unite conduc cursa globală a inteligenţei artificiale datorită investiţiilor de c

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 7 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°