Îmi plăcea, pe vremuri, prin anii cincizeci-şaizeci să citesc, în sala 1 a Bibliotecii Academiei Istoria Bucureştiului de Ionescu-Gion. Cum se afla în biblioteca uzuală, în rafturile de după mesele de lucru, pînă îmi veneau cărţile sau revistele solicitate, luam cartea lui Ionescu-Gion, corpolentă, de format mare şi legată, citind-o cu pasiune şi curiozitate, reflectînd şi pe marginea ilustraţiilor ei. Ştiam că era o operă de început în materie şi că fusese acuzată şi de plagiat. Dar era frumos, atrăgător scrisă şi o citeam cu plăcere. Cînd îmi veneau cărţile solicitate, îi puneam un semn drept zălog şi a doua zi reluam lectura. Apoi, în 1967, a apărut Istoria Bucureştiului din cele mai vechi timpuri a lui Constantin C. Giurescu, la E.S.P.L.A., mi-am cumpărat un exemplar şi l-am citit, acasă, cucerit. Negreşit, că această carte a lui Giurescu era mai bogat hrănită documentar şi ştiinţific impecabilă, dar scrisă sec şi rece ca un istoriograf ce se respecta. Gustul meu o prefera, totuşi, pe cea a lui Ionescu-Gion, probabil şi pentru că era legată de amintiri de tinereţe. Oricum însă subiectul mă interesează şi ori de cîte ori găsesc o carte pe această temă o citesc de îndată ce am timp. Şi totdeauna cu delicii de parcă aş fi un bucureştean get-beget şi nu un moldovean adoptat aici în Capitală.

Tocmai, de aceea, m-a bucurat să citesc (de fapt să recitesc) vechea, foarte vechea carte a lui Dimitrie Papazoglu Istoria fondărei oraşului Bucureşti, recent reeditată, în colecţia "Restitutio" a Editurii Minerva de dl Marcel-Dumitru Ciucă. Şi dl Ciucă, arhivist prin profesiune, a ştiut să înzestreze ediţia cu un foarte bogat aparat de note care lămureşte şi întregeşte bine textul, luminîndu-l. Papazoglu era, de fapt, un Slătineanu botezat cum i-a rămas numele de către turci, născut în Bucureşti în 1811 într-o familie de negustori. A îmbrăţişat cariera armelor, ajun