Tînărul Geo Bogza este una dintre cele mai atrăgătoare figuri ale literaturii române. Personaj pitoresc şi picaresc, colindă medii ciudate şi trăieşte incredibile aventuri interioare. Chiar calea pe care ajunge la scris este una neobişnuită. Imediat după primul război mondial, la începutul unui timp �ce părea numai al speranţei", adolescentul Geo (Gheorghe, George) Bogza vrea să se facă marinar. Se înscrie la Şcoala de Marină, cu gîndul la marii navigatori ai lumii şi trăind, în imaginaţie, descoperirea unor tărîmuri exotice. Firea deja răzvrătită a adolescentului e tot ce poate fi mai nepotrivit într-un mediu milităresc. Totuşi, la 15 ani, i se întîmplă aici un lucru care-i va contura destinul: este obligat să ţină un jurnal de bord. Caietul, supravegheat de ofiţeri, început în 21 mai 1923 ca o corvoadă şcolărească, devine obişnuinţă, apoi necesitate. Primii săi critici sînt ofiţerii. Dar imediat ce paginile ies din limitele consemnării obligatorii, criticul în uniformă se transformă în cenzor: din cauza jurnalului băiatul este, la un moment dat, bătut cu salamastra. Mai tîrziu, pentru ceea ce scrie, Bogza ajunge la închisoare. Jurnalul său �de copilărie şi adolescenţă", cu însemnări din intervalul 1923-1932 (Cartea Românească 1987), are o prefaţă şi cîteva note marginale făcute, după mai bine de o jumătate de secol, la aproape 80 de ani, de un alt �eu", cuminţit. Mi-e greu să-mi imaginez întîlnirea dintre bătrînul Bogza, autorul deformat din manualele comuniste, şi tînărul din caiete: trebuie că a fost cumplit de tristă.
Faptul că ne naştem fără a fi întrebaţi, că avem un trup vulnerabil, că abia intraţi în viaţă tot felul de instituţii ne iau în primire sfîrşind prin a ne falsifica, m-a făcut să mă ridic împotriva condiţiei umane cu capul în flăcări. în paginile scrise atunci, în nopţi de halucinantă trezie, cînd de pe tot pămîntul toţi cîinii
