O constatare destul de tristă este că specia editorilor de texte vechi româneşti se află - încă de mult timp - pe cale (rapidă...) de dispariţie. Ne aducem aminte cu nostalgie de anii '50 şi '60 cînd, sub îndrumarea competentă şi părintească - nu paternalistă! - a profesorului Jacques Byck, conducătorul sectorului de texte vechi de la Institutul de Lingvistică din Bucureşti, un grup de tineri se interesa şi se exersa în cîmpul de cercetare al acestor texte, primind, fiecare, să editeze cîte ceva din noianul de texte vechi existent în Biblioteca Academiei... Aceşti ani au trecut repede, s-au făcut multe proiecte, unele s-au şi înfăptuit, altele ba; astfel nu s-a realizat "visul" (utopic?) de a se elabora un Dicţionar al limbii române din sec. al XVI-lea, (ale cărui cca un milion de fişe gata lucrate şi clasificate alfabetic au pierit în 1975 într-un incendiu, cauzele lui nu s-au cercetat - oricum mai puţin dacă ar fi luat foc o gheretă de pîine sau de ziare - şi asta s-a întîmplat nu oriunde ci în incinta Academiei Române) atît de necesar înţelegerii ştiinţifice a bazei limbii literare române. În momentul de faţă numărul celor care se mai dedică acestei nobile îndeletniciri este cu totul redus. Şi, oricum, cei care, în timp, s-au ocupat cu textele vechi au editat, în general, un text (fapt extrem de meritoriu) - fiecare a fost "omul unei singure cărţi editate" - aşa că atunci cînd, de exemplu, spunem numele lui I. Rizescu, acesta este imediat asociat, în mintea filologilor, cu ediţia sa, Pravila Ritorului Lucaci (1581).

Au fost însă şi alţi editori de texte vechi care au avut şi pasiunea şi puterea să-şi consacre timpul mai multor texte.

Din această categorie mai rară se reliefează Stela Toma care are la activul ei editarea a numeroase texte voluminoase din vechea literatură românească, însumînd peste 2000 de pagini, transcrise, pe cînd alţi editori