Preocupată de literatura dintre cele două războaie mondiale, n-am ezitat să-mi cumpăr, în ciuda preţului pipărat, Viaţa cotidiană în perioada interbelică de Ioan Scurtu, apărută la Editura RAO (2001). Cartea m-a dezamăgit încă de la primele pagini pentru că este scrisă fără urmă de har şi adesea într-un limbaj de lemn care numai de perioada interbelică nu aminteşte. Dezamăgirea mea s-a transformat însă în indignare cînd, în capitolul dedicat modei, mi-am recunoscut fragmente din articolul Odă modei, apărut la rubrica Revista revistelor interbelice, în România literară nr. 33, 1997, preluate fără ruşine şi fără ca sursa să fie citată. Ca toate articolele de la această rubrică, şi Odă modei a necesitat citirea unor colecţii întregi de reviste şi ore întregi de studiu. Fiecare citat dat acolo mă reprezintă în primul rînd pe mine şi intră într-un tot gîndit de mine într-un anumit fel. Dl. Scurtu avea dreptul să se folosescă de munca şi de ideile mele numai citîndu-mă. Iată în ce a constat efortul creator al d-lui Scurtu:
La mine:
[...] un comentariu plin de umor pe tema specificului naţional agresat, pe care P. Nicanor & Co. îl semnează în Viaţa Românească (febr.1928): � Astă-vară, într-o staţiune climaterică, am văzut o ţărancă bătrînă, care, întîlnind pe fiică-sa, servitoare la un vilegiaturist şi deci îmbrăcată modern, a luat-o de departe cu aceste cuvinte "Da ghini, neruşinato, ai înnebunit di umbli tu goalî? Ci, tu eşti cucoanî?"". Uşor intrigat de progresele modei se arată şi autorul, care vorbeşte de �simulacre de rochie" şi de sănătatea uimitor de înfloritoare a doamnei moderne: �Dacă acum 15 ani o femee ar fi umblat pe uliţă, cînd crapă pietrele de ger, fără nimic mai pozitiv pe o porţiune însemnată a persoanei ei decît un ciorap à jour, ar fi murit de pneumonie. Doar nu în zadar purtau ele atîtea feluri de pînze şi stofe una peste alta înloc
