In 1998, Parlamentul Romaniei a transformat ziua de 26 iunie intr-o sarbatoare nationala, declarind-o "Ziua Drapelului", la 150 de ani de cind tricolorul fusese declarat de pasoptisti drapel national. La Braila, programul manifestarilor dedicate "Zilei Drapelului National" a demarat de luni seara, cind, in prezenta comandantului garzii de onoare si a unui trompetist, pe semnalul "stingerea", a fost coborit drapelul national de pe catargul din Piata Independentei. Drapelul a fost dus, apoi, la biserica "Sf. Arhangheli Mihail si Gavril", unde a ramas pe timpul noptii. Programul zilei de ieri a inceput cu sfintirea drapelului de catre PS Casian Craciun, Episcopul Dunarii de Jos, dupa care, in jurul orei 9.30, garda purtatoare l-a readus in Piata Independentei, unde a avut loc intilnirea oficialitatilor civile si militare. Au rostit scurte alocutiuni referitoare la sarbatoarea "Zilei Drapelului" prefectul Viorel Popescu si generalul in rezerva Dumitru Minculescu, presedintele filialei Braila a Asociatiei Veteranilor de Razboi. Ceremonia a continuat cu primirea drapelului, intonarea imnului de stat, iar in final, cu defilarea garzii de onoare si prezentarea onorului la drapelul Romaniei, inaltat pe catarg. (Mircea CIUCASU) In 1998, Parlamentul Romaniei a transformat ziua de 26 iunie intr-o sarbatoare nationala, declarind-o "Ziua Drapelului", la 150 de ani de cind tricolorul fusese declarat de pasoptisti drapel national. La Braila, programul manifestarilor dedicate "Zilei Drapelului National" a demarat de luni seara, cind, in prezenta comandantului garzii de onoare si a unui trompetist, pe semnalul "stingerea", a fost coborit drapelul national de pe catargul din Piata Independentei. Drapelul a fost dus, apoi, la biserica "Sf. Arhangheli Mihail si Gavril", unde a ramas pe timpul noptii. Programul zilei de ieri a inceput cu sfintirea drapelului de catre PS Casian Craciun, Ep