Mai ţineţi minte caietul dumneavoastră de compuneri? În cazul în care foile sale n-au fost transformate în cornete, v-ar spune că poporul român este cel mai viteaz, cel mai blajin - n-a dus decît războaie de apărare -, născut poet, frate cu codrul (mai nou şi cu o anumită marcă de bere), ospitalier... Ultimul cuvînt ar provoca însă o arcuire substanţială a sprîncenelor lui Bobi, urmată de o subţiere a buzelor, ceva în genul mie-mi zici??. Tolănit în faţa calculatorului, căruia îi schimbă Windows-ul ("e mai bun Millenniumu', ascultă-mă pe mine, că ştiu"), amicul începe să povestească. Nici n-a apucat bine să coboare din tren la Sinaia, că au şi tăbărît pe el, "ca în filmele alea cu indieni", oamenii cu doriţicameră. El s-a dus la o familie de old boys. Avantaje esenţiale: casa arăta excelent, cereau puţin şi păreau de treabă; dezavantajele avea să le afle Bobi în episodul următor. Care s-a consumat la scurt timp după ce au ajuns la casa cu pricina. "M-au lăsat să-mi ţin mîncare la ei în frigider, o cutie de pateu, caşcaval şi nişte roşii. Da' ce-am putut să mă ating de ele?" N-a putut, fiindcă românii sînt o naţie primitoare, "vai, dar cum să nu staţi cu noi la masă, haideţi vă rog, am o ciorbiţăăăă". Plus musaca de vinete, fără a mai socoti cremşnitul - toate fade ca o ploaie de februarie. "Cre' că le-am zis de o mie de ori că am mîncat la Bucureşti, ei nu frate, pînă cînd n-am înghiţit toate alea, nu m-au lăsat să mă ridic de la masă". Dacă Bobi ar fi refuzat trataţia, toată amabilitatea aceasta unsuroasă s-ar fi transformat mai mult ca sigur într-o ostilitate făţişă: ori razi tot ce-ţi punem în farfurie - oricum, în toată existenţa ta nefericită n-ai mîncat ceva mai bun -, ori eşti împotriva noastră, şi atunci ai face bine să-ţi cauţi altă gazdă. Dacă totuşi ai trecut această încercare, nu fi fără grijă. Pentru Bobi a urmat testul pisicii. "Ăştia aveau un mo